Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui reamintește că Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, intrată în vigoare la data de 1 septembrie 2024, și-a propus o reformare a sistemului, cu impact pe toate palierele care conduc la definirea și calcularea pensiilor, respectiv: stagii de cotizare, punctaje, eligibilitate, calcul cuantum pensie. Obiectivele propuse sunt eliminarea inechităților din sistemul public de pensii și asigurarea stabilității pe termen lung a sistemului de pensii. Principalele măsuri propuse:
– o nouă formulă de calcul a pensiilor;
– eliminarea indicelui de corecție și a stagiului complet de cotizare diferit;
– luarea în calcul a sporului privind acordul global și altor drepturi de natură salarială în stabilirea pensiei pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale;
– reducerea vârstei standard de pensionare pentru femei prin luarea în calcul a numărului de copii născuți/adoptați;
– creșterea vârstei standard de pensionare pentru femei de la 63 la 65 de ani. – eliminarea categoriei de pensie anticipată parţială;
– eliminarea pensiei anticipate fără penalizare de cuantum;
– introducerea procesului de recalculare pentru toate pensiile din sistemul public.
Noua formulă de calcul al pensiilor se bazează pe numărul total de puncte realizat de titular, astfel încât cuantumul va ține cont de contribuțiile de asigurări sociale plătite de beneficiari fără să mai intervină alți factori în stabilirea acestuia. Prin art. 144 alin. (1) și (2), art. 83 alin. (1), art. 84 alin. (1) și art. 85 alin. (1) și (2) se instituie o formulă având ca punct de reper stagiul mediu de cotizare de 25 de ani, astfel că de la data de 1 septembrie 2024 toate pensiile (inclusiv cele aflate deja în plată) sunt stabilite după această nouă regulă:
PENSIA = NUMĂR TOTAL DE PUNCTE REALIZAT x VPR (valoarea punctului de referință). Fracţiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarului.
Numărul total de puncte = punctele de contributivitate + punctele de stabilitate + punctele asimilate/necontributive
Valoarea punctului de referință = Valoarea punctului de pensie stabilit prin lege, raportat la stagiul de cotizare
Pentru a calcula o pensie conform Legii 360/2023 se folosesc mai mulți indicatori esențiali, care se referă la venit, vechime/stagiu de cotizare realizat, condițiile de muncă și valoarea punctului de referință. Vechimea în muncă, venitul realizat și condițiile de muncă țin exclusiv de solicitantul dreptului de pensie, în timp ce valoarea punctului de referință se stabilește și se actualizează în conformitate cu dispozițiile art. 84 din Legea 360/2023. În prezent, valoarea punctului de referință (VPR) este 81 de lei și, în conformitate cu dispozițiile Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, această valoare se va menține până la data de 01.01.2027.
Numărul total de puncte reprezintă baza de calcul a pensiei
Numărul total de puncte realizat de asigurat și utilizat la calculul pensiei în sistemul public se obţine din însumarea punctajelor anuale ale acestuia şi a numărului de puncte de stabilitate. Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic, indiferent de numărul de luni de stagiu de cotizare realizat în anul respectiv.
Pentru perioadele de stagiu de cotizare realizate ulterior intrării în vigoare a Legii 360/2023, punctajul lunar al asiguratului se determină potrivit art. 85 alin. (7) din lege, prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv. Pentru perioadele de stagiu de cotizare realizat anterior datei intrării în vigoare a legii, punctajele lunare se determină în condiţiile prevăzute de lege, prin raportare la câştigul salarial mediu brut sau net, după caz, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, prevăzut în anexa nr. 7 la lege.
În situaţia asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condiţiile legii se corectează cu raportul dintre cota de contribuţie de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii de către asigurat, din care s-a dedus cota de contribuţie aferentă fondului de pensii administrat privat, şi cota de contribuţie prevăzută pentru persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale. Punctajul lunar aferent perioadelor de stagiu de cotizare realizate în baza unui contract de asigurare încheiat conform art. 6 alin. (3) din lege se calculează prin raportarea venitului lunar asigurat la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul în care s-a încheiat contractul de asigurare socială.
Punctele de stabilitate reprezintă stimulentul reglementat de lege pentru continuitatea muncii; se acordă pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani, astfel: de la 26 la 30 de ani se adaugă 0,50 puncte/an, pentru intervalul 31-35 de ani se adaugă 0,75 puncte/an, iar pentru 36 de ani și peste se adaugă 1 punct/an. Aceste puncte de stabilitate se acordă DOAR pentru anii contributivi care NU se suprapun cu anii în care s-a cumulat pensia cu salariul, acordarea punctelor de stabilitate având ca scop încurajarea muncii până la data primei pensionări.
Perioadele necontributive asimilate – armata, facultatea, perioada cât titularul a beneficiat de pensie de invaliditate, sporul de grupă etc. – sunt luate în calcul ca stagiu de cotizare, dar pentru aceste perioade necontributive NU se calculează puncte de stabilitate.
Legea 360/2023 reglementează și acordarea unui număr suplimentar de puncte pentru persoanele care au lucrat în grupa I sau a II-a de muncă, respectiv în condiții speciale sau deosebite, precum și pentru persoanele care au realizat stagii contributive în condiții de handicap și solicită pensionarea în baza art. 52 și 53. Astfel, persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau condiţii speciale beneficiază de un număr suplimentar de puncte, după cum urmează:
a) 0,25 puncte pentru fiecare lună, respectiv 0,00833 puncte pentru fiecare zi în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;
b) 0,50 puncte pentru fiecare lună, respectiv 0,01667 puncte pentru fiecare zi în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii.
Pentru persoanele care au realizat stagii de cotizare contributive în condiţii speciale de muncă prevăzute la art. 28 lit. a) şi b) din lege se acordă un punct suplimentar pentru fiecare lună, respectiv 0,03333 puncte pentru fiecare zi de stagiu de cotizare contributiv realizat în aceste condiţii.
De asemenea, persoanele care îndeplinesc condiţiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. a) sau pe cele de la art. 53 din lege beneficiază de 0,50 puncte suplimentare pentru fiecare lună, respectiv 0,01667 puncte suplimentare pentru fiecare zi de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap, respectiv deficienţă vizuală gravă.
Persoanele care îndeplinesc cumulativ condiţiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. b) din lege beneficiază de 0,25 puncte suplimentare pentru fiecare lună, respectiv 0,00833 puncte suplimentare pentru fiecare zi de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap.
”Legea 360/2023 a introdus un sistem clar, transparent și bazat pe contributivitate de calcul al pensiilor, având ca element central numărul total de puncte. Au fost eliminate elemente arbitrare, între care și indicele de corecție, și au fost recunoscute perioade noi, precum masteratul și doctoratul, ca perioade asimilate și, de asemenea, se încurajează continuitatea muncii prin acordarea punctelor de stabilitate”, a declarat Isabel Bogdan, directorul CJP Vaslui. (D.R.)







