Medicina alternativă, care constă în metode de diagnosticare și tratament aflate în afara medicinei convenționale, a câștigat tot mai mult teren, în ultimii ani, și în țara noastră, motiv pentru care pacienții și-au îndreptat atenția asupra unor terapii și tehnici care să presupună mai puține medicamente agresive. Un exemplu în acest sens este terapia Bowen, care se bazează pe declanșarea capacității de autovindecare a propriului nostru corp. În cele ce urmează, specialiști acreditați de Bowen Therapy Academy of Australia ne explică modul de acțiune al acestei terapii asupra organismului uman.
Când a apărut în țara noastră terapia Bowen? Terapia Bowen a fost concepută de Tom Bowen, prin 1950. În România, ea a intrat în anul 2007, prin discipolii lui Bowen, care au apucat să învețe de la el și au început să țină cursuri în lume. De atunci, în țara noastră au început să apară mulți terapeuți, pentru că s-au ținut și se țin în continuare cursuri de formare. Cum este o terapie complementară, la ea poate să acceadă în principiu oricine, dar, datorită complexității și particularității ei, doar oamenii realmente preocupați de sănătate sau care au, în general, de-a face cu alte terapii complementare recurg la tehnicile Bowen.
Ce presupune această terapie și cum acționează asupra organismului uman? Este o terapie manuală; se aplică o serie de mișcări delicate prin care se transmit niște impulsuri. Mișcările se execută la nivelul pielii, respectiv se acționează la nivelul țestului conjunctiv de sub piele, prin care se transmite mesajul în tot corpul. Aceste impulsuri dau un mesaj către creier, care este apoi procesat și merge acolo unde este nevoie. Se întâmplă, spre exemplu, că o persoană are dureri de cap și tu îi faci mișcări în zona gleznelor sau în talpă tocmai pentru că prin această fascie care înconjoară musculatura impulsurile se transmit, iar răspunsul lor este dirijat acolo unde este nevoie.
De ce? Pentru că acum există tot mai multe studii care arată că organismul se „strică”, dar el are capacitatea de a se „repara”, de a se autovindeca. Aceasta este capacitatea pe care o declanșează terapia Bowen în pacient – de reechilibrare a organismului și de vindecare.
Sunt familiarizați românii cu terapia Bowen? În prezent, numărul terapeuților este în creștere. Unii dintre ei au o activitate mai intensă, alții, una mai “mascată”. Lumea începe să cunoască mai multe despre această terapie. Cea mai bună informație rămâne în continuare efectul pe care îl are terapia și informația care se transmite de la un pacient la altul.
După câte ședințe încep să se vadă rezultatele? Există o medie de trei ședințe, dar pot fi situații în care după o ședință pot să apară primele reacții și modificări în patologia cu care se prezintă pacientul, dar pot să existe reacții doar după zece ședințe. Totul depinde foarte mult de acutizarea, cronicizarea problemei, de problemele de sănătate asociate și dacă pacientul are deja un diagnostic stabilit de către medic. Sunt pacienți care vin cu diagnostic, dar sunt și pacienți care vin doar cu simptomele și dacă ele nu sunt clar depistate, terapeutul acționează asupra simptomelor respective, dar efectul poate să apară ceva mai târziu, pentru că nu te adresezi din prima cauzei.
Cât de important este ca pacienții să aibă o gândire pozitivă și o colaborare cu terapeutul? E foarte important să colaboreze, să-și dorească să se vindece, să-și dorească să-și revină și să nu fie doar o chestiune de fațadă, adică să fi venit la terapeut doar pentru a scăpa de gura soției sau a copilului. Sau să vină doar ca să-și mai bifeze un tip de terapie pe care a încercat-o în ideea în care să-și confirme că, de fapt, nimic nu-l poate vindeca. Aceștia sunt pacienții care se autovictimizează și nu vorbim în special despre aceștia. Sunt doar cazuri izolate. Au fost pacienți care s-au vindecat complet de problema cu care au venit, dar cei mai mulți și-au ameliorat foarte mult problemele. Fie au ajuns să nu mai folosească o parte din medicamente, fie și-au îmbunătățit semnificativ calitatea vieții. Spre exemplu, dacă înainte foloseau o cârjă, acum nu o mai folosesc sau dacă aveau nevoie de sprijin la urcarea sau coborârea scărilor, acum nu mai au. Dacă nu puteau să care o plasă de cumpărături, acum pot să o ducă.
Depinde de psihicul pe care pacienții îl au și de deschiderea pe care o au? La care am simțit că sunt probleme de acest fel, am lucrat și la psihicul lor, deci, înainte să începem terapia, avem o mică discuție și încerc să le insuflu sentimentul acela de bine, că se poate, că depinde foarte mult de ei și că în puterea lor stă să modifice starea pe care o au, să nu aștepte de la alții să vină neapărat vindecarea. (D.R.)
