Marțea trecută, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au fost semnate 29 de contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de o jumătate de miliard de lei. Între beneficiari se află cinci comune vasluiene, care vor beneficia de peste 43 de milioane de lei pentru înființarea de sisteme de distribuție gaze naturale, modernizarea de drumuri de interes local, canalizare ori alimentare cu apă.
Finanțarea cea mai mare este destinată comunei Coroiești – 12,16 milioane de lei și vizează implementarea proiectului „Înființare sistem de canalizare menajeră în localitățile Coroiești și Coroieștii de Sus”.
Comuna Bunești-Averești a primit 10,950 milioane de lei în vederea modernizării drumurilor de interes local.
Comunele Bălteni și Viișoara au primit câte 8,3 milioane de lei pentru înființarea de sisteme inteligente de distribuție gaze naturale în satele Bălteni și Bălteni Deal, respectiv Viișoara, Viltotești, Văleni și Halta Dodești, iar Primăria Oltenești va avea la dispoziție peste 1 milion de lei pentru finalizarea sistemului de alimentare cu apă a satului Târzii. (D.R.)