Din cauza imunității în formare, toți copiii răcesc des, însă unii se pare că sunt mai sensibili decât alții. Polipii sunt o barieră foarte importantă împotriva microbilor, protejând bebelușii și copiii mici împotriva îmbolnăvirilor. Potrivit medicilor ORL, denumirea de polipi nazali este improprie, fiind vorba despre o hipertrofie a amigdalei faringiene, care ajunge să blocheze trecerea aerului. Termenul medical pentru denumirea populară de polipi nazali este acela de vegetații adenoide. Polipii nazali cresc din cauza răcelilor repetate, astfel încât ating evoluția maximă atunci când copilul are vârsta de șase-șapte ani, moment în care este necesară intervenția chirurgicală.
„De obicei, această problemă este întâlnită la copiii mai alergici, care răcesc des sau în otite, cu precădere la copiii cu vârsta de trei-patru ani, care în urma infecțiilor prezintă deficiențe de auz”, declară specialiștii.
Principalele simptome ale inflamării polipilor nazali sunt obstrucția nazală persistentă, secrețiile nazale persistente și groase, gura aproape mereu deschisă, dat fiind faptul că micuțul nu poate respira pe nas. Medicii oreliști atrag atenția că părinții își pot da seama că este vorba despre o inflamație a polipilor nazali atunci când „copilul pare pururea răcit”.
Otitele sunt cele mai frecvente afecțiuni care pot duce la inflamarea polipilor nazali pe timpul iernii. Părinții trebuie să fie atenți la simptomele copilului, iar dacă acesta nu mai aude bine, să se adreseze imediat medicului.
Ca în cazul multor altor afecțiuni, și polipii nazali pot fi tratați acasă. Tratamentul presupune curățarea nasului cu apă de mare, utilizarea spray-urilor nazale și efectuarea inhalațiilor, care sunt inutile dacă nu sunt însoțite de curățarea atentă a nasului. Aceste soluții sunt valabile numai pentru formele ușoare ale afecțiunii. Pe de altă parte, în cazul obstrucției severe, numai operația poate ajuta. Intervenția chirurgical ăde îndepărtare a polipilor nazali constă de fapt într-un chiuretaj. În ceea ce privește necesitatea și riscurile operației de polipi, părerile sunt împărțite. Ea este cu siguranță utilă, însă trebuie efectuată doar în cazurile de obstrucție severă și când copilul ajunge la o vârstă suficient de înaintată pentru a fi ferit de complicații.
„Cu cât copilul este mai mic ca vârstă, cu atât riscul de reapariție a polipilor este mai mare. Dacă operația se efectuează atunci când copilul are șase-șapte ani, riscul este diminuat”, afirmă medicii.
Este recomandat să urmăriți cu atenție simptomele copilului, mai ales dacă este mai sensibil și a răcit frecvent în ultima perioadă. Adresați-vă medicului orelist, dacă identificați la cel mic unul dintre simptomele unor polipi nazali inflamați. Cu cât depistați problema mai repede, cu atât cresc șansele de vindecare, fără a fi nevoie de operație. (D.R.)