“Copiii învață de la copii”. Proiect de integrare și educație în Vaslui

Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Vaslui, împreună cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” Vaslui, anunţă lansarea proiectului „Spre abilităţi de integrare – Copiii transferă cunoştinţe copiilor”, implementat în perioada august – noiembrie 2025.
Proiectul este finanțat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, coordonat la nivel național de Federația Fundațiilor Comunitare din România, cu sprijinul Lidl România, și implementat local de Fundația Comunitară Iași. Sprijinul financiar nerambursabil se ridică la 45.000 lei, la care se adaugă 8.000 lei contribuția partenerilor locali.
Scopul proiectului este facilitarea integrării socio-profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) din municipiul Vaslui, prin implicarea lor în activități de educație experiențială și peer-learning, desfășurate în comunitate, în afara spațiului școlar.
În cadrul proiectului, aproximativ 20 de copii cu CES vor lucra alături de colegi din învățământul de masă la ateliere practice și creative precum olărit, bricolaj, orientare turistică, pictură, țesături și alte creații artistice. Produsele realizate vor fi prezentate publicului larg în cadrul expoziției „Copiii învață de la copii”, organizată pe parcursul mai multor zile.
Prin aceste activități, proiectul promovează o cultură incluzivă, sprijinind dezvoltarea socială și emoțională a tuturor copiilor. Elevii cu CES își îmbunătățesc abilitățile de comunicare, încrederea în sine și participarea socială, în timp ce elevii din învățământul de masă învață toleranța, empatia și respectul pentru diversitate.
Proiectul contribuie astfel la consolidarea coeziunii comunității vasluiene, implicând actori publici și privați într-un efort comun pentru incluziune și dezvoltare durabilă.(M.I.)