Cetăţean român căutat de autorităţile din Marea Britanie depistat la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un cetăţean român căutat de autorităţile din Marea Britanie pentru săvârşirea de infracţiuni economice.
Mihai IONESCU
La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român N. C., în vârstă de 45 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Marea Britanie la data de 20 iulie 2019, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni economice pe teritoriul Marii Britanii.
Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a IPJ Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.