Dintre localitățile rurale încărcate de istorie din județul nostru, două se pot lăuda chiar cu depășirea a șase secole de existență – Țibăneștii Buhlii, comuna Băcești, și Sărata, comuna Ferești. Alte câteva au mai mult de 500 de ani vechime.
Istoria spațiului vasluian este vastă, milenară; numeroase izvoare istorice și arheologice atestă aici existența unor comunități umane încă din Preistorie. Așezările în toată puterea cuvântului au apărut însă mult mai târziu, în primul mileniu după Hristos, iar unele dintre satele de astăzi sunt moștenitoarele lor. Cu o dăinuire de secole, localitățile vasluiene încă păstrează vestigiile trecutului glorios și sunt depozitarele memoriei spațiului în care s-au dezvoltat.
Dintre satele din județul Vaslui încărcate de istorie, două se pot lăuda cu peste șase secole vechime, iar alte câteva au mai mult de cinci secole de când există. Nu avem multe construcții rămase de la înaintașii noștri, dar documentele stau mărturie pentru viețuirea neîntreruptă în multe așezări rurale.
„Aceste date sunt obținute prin cercetare la fața locului și în documente, inclusiv în privința numelor. Ce-i drept, localitățile puteau fi și mai vechi de atât“, ne-au spus muzeografii vasluieni.
Astfel, cele mai vechi așezări din fostele ținuturi ale județului nostru sunt Țibănești și Buhlei, devenite apoi o singură localitate, Țibăneștii Buhlii, din comuna Băcești. Satul a împlinit deja 625 de ani, fiind atestat la 28 noiembrie 1399 de „Iuga voievod, care, împreună cu frații săi, Alexandru și Bogdan, i-a dăruit boierului Țiban un sat pe Gârbovăț și altul pe Bârlad, în gura pârâului Crasna, arătându-li-se hotarele”.
Cel de-al doilea sat care a trecut de șase secole de existență este Sărata, comuna Ferești, care acum opt zile a împlinit 619 ani. A fost atestat la 1 mai 1406 de Alexandru cel Bun și Iliaș voievod, „care dăruiesc boierului Vlad Dolhici un sat pe Crasna, unde este casa lui, și un loc pustiu pe Prut, Fântâna Veprova, deasupra Sărății”.
De menționat că peste 600 de ani (mai exact 610) mai au alte trei sate – Liești, Țigănești și Tămășeni – însă acestea nu se mai află pe teritoriul actual al județului nostru, ci la Galați. Totodată, alte sate vechi, dar dispărute sau cu alte denumiri sunt: Protopopești (înființat în 1408), Iugani (sat dispărut, 1412), Laza (fost satul lui Faer – 1415), Chilia lui Manase (sat dispărut, 1423).
„Într-un sat, comunitatea era foarte bine închegată. Se ținea la relațiile de prietenie, nășie, cumetrie. Oamenii se ajutau unul pe celălalt în diferite probleme, existând o tradiție puternică în privința clăcii, cu ocazia semănatului, aratului, transportării lemnului, precum și în construcții. Oamenii duceau un mod de viață simplu. Dimineața și seara, meniul includea mămăligă cu lapte și brânză, precum și omletă cu ceapă și ouă. În general, pâine se mânca numai la prânz. Duminica, atunci când la masă se așeza toată familia, se prepara mâncare festivă. Se bea vin, nu țuică pentru că din prune se făcea mai degrabă gem. Fructele uscate și merele sălbatice erau nelipsite din alimentația de zi cu zi”, mai spun istoricii locali.
De cealaltă parte, cele mai noi sate din actualul județ Vaslui sunt: Ibăneștii Noi (comuna Ibănești), Pușcași și Târgșor (Pușcași), Drujeștii Noi (Băcani), Grivița (Grivița). (D.R.)
