Fumătorilor „înrăiți“ le fac concurență serioasă adolescenții, spun medicii, care atrag atenția asupra statisticilor îngrijorătoare ale cazurilor de cancere pulmonare sau ale bolilor pneumologice în rândul tinerilor. Fie că o fac ca să braveze în fața prietenilor, fie că vor să se distreze, aceștia nu conștientizează cât de periculoasă este dependența de nicotină. În cabinetele de pneumologie ajung adolescenți de 15-16 ani pentru care țigara a devenit aproape un stil de viață. Aceștia resimt deja efectele fumatului.
„Conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, circa 30% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani sunt fumători, iar numărul tinerilor care fumează a crescut în ultimul timp. În lume, se estimează că sunt aproximativ 150 de milioane de adolescenți fumători, iar dintre aceștia, aproximativ jumătate se estimează că vor suferi de afecțiuni relaționate cu fumatul la vârsta adultă. Adolescenții încep să fumeze din diverse motive: dorința de a experimenta, pentru a-i imita pe adulți, asociind fumatul cu o mare libertate și cu o dovadă de putere, cu impresia că fumatul este «cool», din revoltă față de părinți sau societate. Deși efectele cele mai grave ale consumului de tutun se fac simțite după câteva decenii, există și efecte imediate ale fumatului, și anume dependența de nicotină, care are o importanță majoră în dezvoltarea viitorului fumător”, explică medicii pneumologi.
Riscuri majore pentru sănătate
Trebuie subliniat de asemenea că fumatul din adolescență, înainte ca organismul să-și fi încheiat procesul de creștere, are efect nefast asupra plămânilor. De asemenea, fumatul în timpul sarcinii are efect negativ asupra fătului. Având în vedere că prevalența bolilor pulmonare induse de fumat – cancerul pulmonar și bronhopneumopatia cronică obstructivă – este în creștere, trebuie tras un semnal de alarmă cu privire la fumatul de la vârste fragede.
„Măsurile trebuie luate în primul rând de familie. Dacă părinții sunt fumători, ei vor trebui să dea un exemplu pozitiv copiilor și vor trebui să se lase de fumat; de asemenea, trebuie purtat un dialog cu copiii, să li se explice efectele nefaste ale fumatului asupra sănătății și beneficiile pe care le vor obține dacă vor renunța la fumat”, arată specialiștii.
Cum aflați dacă suferiți de o boală de plămâni?
Cei care vor să-și verifice sănătatea plămânilor au la dispoziție spirometriile. Această testare este indicată în special celor care tușesc de mai mult timp, se simt obosiți nejustificat și respiră dificil.
„Simptomele sau manifestările bolii nu sunt întotdeauna evidente sau ușor de înțeles de pacienți, mai ales în stadiile de început. De aceea, boala trece de multe ori neobservată și este descoperită abia în stadiile tardive. Mulți oameni cred că tușesc sau respiră mai greu pentru că fumează, pentru că îmbătrânesc sau pentru că s-au îngrășat”, afirmă medicii. (D.R.)