Mulți vasluieni își bagă banii în renovarea locuințelor, dar nu știu că astfel de intervenții pot deveni ilegale dacă sunt realizate fără autorizația necesară de la primărie. Iar consecințele sunt serioase: amenzi, sesizări la Inspectoratul de Stat în Construcții și chiar obligația de a demola lucrările efectuate.
Potrivit Legii nr. 50/1991, orice lucrare care modifică structura, forma sau volumul unei clădiri trebuie avizată oficial. Asta înseamnă că se pot face fără autorizație doar reparațiile simple, cum ar fi înlocuirea țiglei de pe un acoperiș, refacerea hidroizolației, montarea de gresie/faianță, repararea pereților deteriorați. Este obligatorie autorizația dacă:
- se adaugă o mansardă
- se construiesc lucarne sau se ridică înălțimea acoperișului
- se schimbă aspectul sau volumul clădirii
- este afectată structura de rezistență.
Fără documentele legale, inspectorii pot opri lucrările pe loc, iar sancțiunile pentru construcțiile neautorizate nu sunt deloc simbolice, ci între 10.000 și 100.000 de lei. Situația devine mai gravă dacă lucrările afectează clădiri de patrimoniu, care sunt situate în zone protejate sau pun în pericol siguranța construcției. În aceste cazuri, fapta poate fi încadrată drept infracțiune, pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 1 an!
Astfel, oricât de tentant ar fi să „faci repede un balcon”, lucrările fără autorizație pot costa mai mult decât întreaga renovare. Cel mai sigur și mai ieftin este să urmați procedura legală. (D.R.)







