Sunt situații în care pacientul poate fi victima unui malpraxis. Definiția atribuită acestui termen, după cum se arată în DEX, se referă la „un tratament incorect sau neglijent aplicat de un medic unui pacient, care îi produce acestuia prejudicii de orice natură, în relație cu gradul de afectare a capacității fizice și psihice”.
Potrivit avocaților, sunt o serie de proceduri pe care trebuie să le urmeze un pacient care acuză un medic de malpraxis: „Orice eroare profesională săvârșită în exercitarea actului medical, generatoare de prejudicii asupra sa, îl legitimează pentru a cere tragerea la răspundere a personalului medical vinovat. Din nefericire, mulți dintre pacienții astfel prejudiciați nici nu știu măcar faptul că legiuitorul le pune la dispoziție mijloace pentru a-și proteja drepturile”.
Un medic poate fi acuzat de malpraxis dacă limita stabilită de textul de lege este depășită în oricare dintre momentele apariției unui prejudiciu asupra pacientului, gravitatea acestui prejudiciu urmând a sta la baza corectei individualizări a pedepselor aplicabile și aplicate.
Principalele surse ale greșelilor medicale generatoare de cazuri de malpraxis medical în România sunt: anamneză incorectă/incopletă, examinarea greșită sau incompletă a pacientului, interpretarea eronată a simptomelor, lipsa efectării unor examene complementare (histopatologic, serologic, imagistic etc.), netrimiterea bolnavului pentru un consult de specialitate, neschimbarea diagnosticului în cazul în care tratamentul inițial nu dă rezultate sau lipsa unor indicații terapeutice, trimiterea tardivă a bolnavului la un alt specialist, neluarea tuturor măsurilor de asepsie în vederea unei intervenții, neizolarea bolnavului contagios, imobilizarea neadecvată a fracturii, ignorarea condițiilor precare de lucru, mizeria, sterilizarea necorespunzătoare, refuzul intervenției (neasumarea de riscuri), refuzul trimiterii pacientului la un eșalon superior (privarea de șansă), neorganizarea activității de supraveghere a pacientului atunci când starea acestuia o cere.
„Indiferent că este produs din eroare, din imprudență sau din cauza unor cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prejudiciul există. Dacă eroarea medicală a avut ca rezultat prejudicierea integrității corporale sau sănătății persoanei, producerea unei vătămări care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale pe o durată mai mare de 60 de zile, pierderea unui organ sau simț, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, avortul, punerea în primejdie a vieții pacientului ori decesul acestuia, limita despre care vorbim este la nivelul superior”, mai spun avocații.
Atunci când se alege o acțiune civilă, pacientul va trebui să se adrese direct instanței de judecată. Dacă dorește demararea unei acțiuni penale, plângerea astfel formulată va fi înregistrată fie la Poliție, fie la Parchet.
„Este extrem de important a fi avute în vedere toate reglementările legale în vigoare, iar în multe cazuri se impune și parcurgerea unei proceduri prealabile de mediere (părțile urmează a analiza dacă este oportună o înțelegere amiabilă, care să împiedice ulterior declanșarea de acțiuni civile sau penale). Nu este obligatorie sesizarea Colegiului Medicilor”, explică specialiștii.
De menționat că pe rolul instanțelor judecătorești din România se află sute de acțiuni civile și penale de malpraxis medical, existând multe alte dosare în curs de soluționare la organele de urmărire penală (poliție și parchete). Din păcate, durata de soluționare a proceselor de malpraxis medical – fie că discutăm de un proces civil, fie de un proces penal – este în medie de 5-7 ani. (D.R.)
