Legislația stabilește o valoare minimă de 70% pentru transmitanța luminii la ansamblul geam+folie pentru toate geamurile aflate în câmpul de vizibilitate directă a conducătorului auto (parbriz și geamurile laterale față), transmit reprezentanții Registrului Auto Român (R.A.R.). Prin urmare, o folie cu transmitanța de 70% aplicată pe un geam care are din fabricație o transmitanță de 70% conduce la un ansamblu geam+folie care încalcă prevederile legale.
Folia care se aplică trebuie să fie certificată de R.A.R. și să fie aplicată de un agent economic autorizat pentru această activitate, cu respectarea condiției de vizibilitate menționată mai sus. Agentul economic este obligat să aplice marcajul specific pe geamul pe care a aplicat folia și să elibereze un certificat de conformitate și garanție pentru lucrarea efectuată.
R.A.R. nu menționează în cartea de identitate a vehiculului existența foliilor montate pe geamuri întrucât acest aspect este nesemnificativ din punct de vedere al caracteristicilor tehnice. R.A.R. poate constata, la efectuarea inspecției tehnice periodice sau la controlul tehnic în trafic, conformitatea sau neconformitatea autovehiculului cu prevederile legale și poate lua măsurile pentru care este abilitat prin lege.
În ceea ce privește foliile aplicate pe mașină, pentru a fi sigur că nu vei fi amendat sau refuzat la I.T.P., trebuie să ai în vedere patru condiții obligatorii:
- Foliile aplicate pe mașină să fie omologate de R.A.R.
- Atelierul care execută montajul trebuie să fie autorizat de R.A.R. pentru această activitate.
- Sub folii să fie aplicate timbre cu toate datele cerute de către R.A.R.
- Să se elibereze declarație de conformitate cu datele cerute de către R.A.R.
Ce nu ai voie să pui pe parbrizul mașinii
Conform Codului Rutier, șoferii care se urcă la volan nu au voie să lipească nimic pe parbriz care poate estompa sau împiedica vizibilitatea, precum iconițe, cruci, CD-uri sau jucării de pluș. Este interzisă și afișarea de fotografii pe geamurile laterale sau pe parbriz. Clasa a IV-a de sancțiuni prevede amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte și între 1.305 și 2.900 de lei.
Alte obiecte care reduc vizibilitatea și pentru care ar putea fi sancționați conducătorii auto sunt pozele cu membri ai familiei sau cu prieteni trecuți în neființă, pe care unii le lipesc pe parbriz, de cele mai multe ori pe partea dreaptă.
Accesoriile amintite în Codul Rutier pot fi odorizante, carnete de notițe, diverse obiecte religioase (icoane și cruciulițe), suporturi pentru diverse dispozitive electronice, zaruri supradimensionate și altele, viniete sau abțibilduri “colecționate” pe marginea parbrizului. (D.R.)