Pe 16 mai, între orele 9.00-17.00, la sediul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Iași, este programat cursul intensiv Customer Care – Instrumentul prin care îți câștigi clienții, un program recomandat și promovat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Vaslui. Organizatori: CCI Iași și Grifin – Consultanță și strategie în Servicii Clienți. Trainer: Carmen Belcescu, formator & consultant acreditat internațional CCXP.
Cursul este recomandat pentru afacerile care se adresează direct consumatorului final (B2C) pentru a înțelege:
– Cum ajung clienții să cumpere produsul sau serviciul tău.
– Factori care influențează comportamentul de cumpărare al clienților.
– Care sunt nevoile și așteptările clienților și cum poți face să le atingi și să le depășești.
– Câteva aspecte psihologice importante în comunicarea cu clienții.
– Formulări în comunicare care distrug încrederea clienților.
– Tipurile de clienți nemulțumiți.
– Gestionarea situațiilor dificile cu clienții cu un minim de impact pentru companie.
– Cum să îmbunătățești relația cu clienții tăi.
La înscriere, companiile sunt rugate să furnizeze mai multe detalii legate de domeniul principal de interes. Numărul locurilor este limitat pentru a oferi posibilitatea unui eveniment interactiv cât mai eficient pentru participanți.
Informații suplimentare și înscrieri: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui, tel. 0235/361.040, email: ccivs@ccivs.ro. (D.R.)