Darul de nuntă s-a majorat față de anul trecut. Acesta variază în funcție de relația ta cu mirii și de cheltuielile acestora pentru eveniment. Nu există o regulă fixă, dar sunt câteva sume orientative care te pot ajuta să alegi un dar potrivit, în condițiile în care există mai multe categorii de invitați și fiecare are un reper diferit pentru suma pe care ar trebui să o ofere.
Pentru prieteni, nu neapărat apropiați, pur și simplu invitați, darul ar trebui să fie undeva între 1.500 și 2.000 de lei. Persoanele care vor să ajungă, însă nu se prezintă totuși la nuntă – undeva la 500 de lei, dar nu mai puțin.
Nașii, care au un rol important la nuntă, oferă sume mai mari, între 4.000 și 8.000 de lei, iar uneori pot contribui și la alte cheltuieli, cum ar fi anumite taxe (la cununia religioasă) sau un cadou suplimentar pentru miri, în funcție de preferințele fiecăruia.
În ceea ce privește rudele, cele mai îndepărtate oferă de obicei între 1.800 și 2.500 de lei, în timp ce rudele apropiate, cum ar fi frații și surorile mirilor, pot ajunge până la 3.000 de lei.
Cadouri pentru cununia civilă
Cadourile, în general, se duc la cununia civilă, unde invitații oferă flori și un obiect, drept un gest de apreciere pentru miri. Până și la nunta propriu-zisă, unde darul constă în bani, unii invitați aleg să ofere și un cadou suplimentar.
Nașii plătesc ori taxele, ori vor să facă un cadou simbolic, pe lângă darul de nuntă pe care îl dau. Și invitații mai apropiați pot opta pentru un gest simbolic.
De ce ținem cont atunci când băgăm banii în plic la nuntă
Atunci când alegem suma pe care o oferim ca dar de nuntă, este important să luăm în considerare mai mulți factori. Unul dintre cele mai importante aspecte este nivelul evenimentului, dacă e la o sală de lux sau dacă meniurile sunt mai scumpe.
Dacă evenimentul este organizat cu un buget generos, este de așteptat ca darul să fie pe măsură, iar dacă nunta este mai restrânsă, suma poate fi mai modestă. În funcție de aceste aspecte, fiecare invitat poate decide o sumă potrivită, astfel încât să fie în acord cu tipul evenimentului.
Unul dintre cele mai importante costuri este cel al meniului. Meniurile pornesc undeva de la 350-400 de lei în sus de persoană și de acolo mirii pot să pluseze în funcție de ce vor să pună în farfurie, ce băuturi își doresc, decorul.
Pe lângă meniuri, multe alte servicii esențiale pentru o nuntă au devenit mai scumpe. O rochie de mireasă începe de la 1.500-2.000 de lei, cea mai ieftină, și poate să ajungă la 7.000-8.000 de euro. Un costum de mire începe de la 800-1.000 de lei. Dacă vrea să fie personalizat, trece deja de 4.000-5.000 de lei.
Totodată, un fotocorner, spre exemplu, în funcție de complexitatea lui, începe undeva de la 800-900 de lei. Un photobooth pornește de la 350 de euro pentru minimum 4 ore, în funcție de cât vrei. Dacă îl vrei pentru tot evenimentul, poate să ajungă la 1.000-1.200 de euro.
Un DJ percepe de la 1.800 de euro în sus, formațiile – de la 3.500 de euro, dar o formație bună poate să ajungă și la 8.000-9.000 de euro. Serviciile foto încep de la 2.000 de euro, în funcție de ce vor mirii, dacă au drone în plus sau dacă vor să fie și la cununia religioasă și la sala de evenimente.
Tarife event planner
Pentru cei care doresc o organizare profesionistă, apelarea la un event planner implică, evident, un cost suplimentar. O organizare de la A la Z, inclusiv coordonare în ziua nunții, pornește anul acesta de la 2.500-2.800 de euro.
Dacă mirii își fac nunta în alt oraș sau în altă țară, își asumă cheltuielile pentru cazare și mâncare ale invitaților. Evident, dacă nunta e în altă țară, trebuie să plătească și biletele de avion pentru toți cei care vin la nuntă.
Pentru viitorii miri care vor să organizeze o nuntă reușită recomandarea este să-și rezerve din timp serviciile necesare. (D.R.)
 
					 
				 
										






