În perioada 22-25 aprilie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, împreună cu cadrele didactice și elevii dintr-o serie de unități de învățământ, au desfășurat activități de prevenire și combatere a fenomenului violenței în școli. Astfel, în cadrul campaniei “Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”, au fost instruiți un număr de 300 de elevi și cadre didactice de la Liceul Tehnologic “Marcel Guguianu” Zorleni, Școala Gimnazială nr. 1 Văleni și Școala Gimnazială “Cezar Botez” Fâstâci. Polițiștii au desfășurat o activitate și la Școala Gimnazială “Dimitrie Cantemir” Vaslui, în cadrul Programului “Aleg să-mi pese”, pe tema prevenirii traficului de persoane.
Obiectivele vizate au fost prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, prevenirea și reducerea consumului de droguri în rândul elevilor de liceu, prevenirea implicării elevilor în săvârșirea de infracțiuni în mediul școlar și conștientizarea regimului juridic al răspunderii penale aplicabile minorului, precum și necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni.
Polițiștii prezenți au oferit recomandări prin care au urmărit să descurajeze acțiunile cu caracter agresiv, au informat elevii cu privire la contravențiile și consecințele acestora atunci când sunt săvârșite în incinta unităților de învățământ și au transmis soluții ce pot modela comportamente pro-sociale pentru formarea legăturilor umane. (D.R.)