2024 se anunță drept un an greu din punct de vedere al politicii. Pentru prima dată în istoria recentă a țării, președintele, primarii și parlamentarii își termină mandatul în același an. Așadar vor fi organizate mai multe rânduri de alegeri.
Mizele electorale sunt uriașe, în condițiile în care sondajele de opinie arată creșterea în popularitate a partidelor extremiste, gen AUR și SOS. De exemplu, PNL și PSD au de gând să se mențină împreună la putere și să împartă șefia țării pentru următorii ani. Până la sfârșitul lunii, aceste partide intenționează să finalizeze listele de candidați la europarlamentare.
Calendarul posibil al alegerilor
– Alegeri europarlamentare se pot organiza în perioada 6-9 iunie, cel mai probabil pe 9 iunie
– Alegeri locale – 29 septembrie
– Alegeri parlamentare – 24 noiembrie
– Alegeri prezidențiale – primul tur pe 24 noiembrie, al II-lea tur pe 8 decembrie. (D.R.)