
Mirela Petcu, de profesie asistent social, șef al Complexului de Servicii Comunitare pentru Persoana cu Dizabilități din Bârlad aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Vaslui, a fost desemnată cel mai bun asistent social în perioada pandemică 2020-2021 în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, ediția a VIII-a, 2022, care a avut loc la Ateneul Român, marți, 15 martie. Evenimentul, organizat de către Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR), celebrează Ziua Mondială a Asistenţei Sociale şi recompensează performanţa şi excelenţa celor care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea asistenţei sociale şi la promovarea profesiei de asistent social în perioada 2020-2021.
La această ediție, fiecare sucursală teritorială a CNASR a avut dreptul să nominalizeze un singur asistent social sau o personalitate locală care a avut o contribuţie remarcabilă în perioada pandemică 2020-2021.
“Suntem mândri și, deopotrivă, onorați de reușita colegei noastre Mirela Petcu, de profesie asistent social, șef al Complexului de Servicii Comunitare pentru Persoana cu Dizabilități din Bărlad.
Pe parcursul ultimilor doi ani, activitatea de asistență socială de la nivel județean a fost expusă uneia dintre cele mai grele provocări! Deși foarte puțin vizibili, angajații din centrele rezidențiale s-au dedicat până la sacrificiul personal și familial pentru a proteja sănătatea și riscul de infectare cu SarsCov 2 a unora dintre cele mai vulnerabile persoane -copiii, adulții cu dizabilități și persoanele vârstnice ocrotite în sistem rezidențial.
Mirela Petcu este expresia cea mai elocventă a întregii activități de asistență socială din județul Vaslui în perioada pandemică! Felicitări pentru acest premiu binemeritat!”, a transmis colectivul DGASPC Vaslui.