Barajele din zona Vasluiului au tot mai puțină apă. De exemplu, în ceea ce privește aprovizionarea cu apă potabilă a municipiului reședință, Soleștiul este la numai 38% din capacitate (cu trei puncte procentuale mai puțin decât în urmă cu o lună, adică mai are 4,716 milioane de metri cubi, deși nu mai este utilizat!), iar Pușcașiul a scăzut la 46% (cu șapte puncte procentuale mai puțin, ajungând la 2,485 milioane de metri cubi!).
Nici Bârladul nu stă strălucit. Râpa Albastră este la 53% (cu două puncte procentuale mai puțin, adică mai are 4,28 milioane de metri cubi de apă), iar Cuibul Vulturilor – 46% (tot cu două puncte procentuale mai puțin – 1,975 milioane de metri cubi).
Dintre localitățile urbane, cel mai bine stă Negreștiul, pentru care barajul de la Căzănești este la 73% din capacitate (2,757 milioane de metri cubi).
Cât privește celelalte acumulări de apă din județ, gradul de umplere variază între 8% la Dumești și 69% la Tungujei. O mențiune specială se cuvine lacurilor de la Moara Domnească, Șopârleni, Gura Văii, Mușata, Sărata, Șuletea, Valea Seacă și Bozia, care sunt complet secate! (D.R.)