Barajele din zona județului Vaslui au puțină apă la dispoziție întrucât seceta persistentă și canicula din vară au ”învins” ploile de la finele lui septembrie și începutul lui octombrie. De exemplu, în ceea ce privește aprovizionarea cu apă potabilă a municipiului reședință, Soleștiul este la numai 25% din capacitate (comparativ cu 41% acum exact un an!), adică mai are 3,123 milioane de metri cubi, iar Pușcașiul a scăzut la 33% (cu 20 de puncte procentuale mai puțin!), ajungând la 1,796 milioane de metri cubi.
Bârladul stă mai bine. Râpa Albastră este la 54% (cu doar un punct procentual mai puțin decât în octombrie 2018), adică mai are 4,36 milioane de metri cubi de apă, iar Cuibul Vulturilor – 36% (cu 12 puncte procentuale mai puțin) – 1,567 milioane de metri cubi.
Dintre localitățile urbane, cel mai bine stă Negreștiul, pentru care barajul de la Căzănești este la 59% din capacitate – 2,232 milioane de metri cubi.
Cât privește celelalte acumulări de apă din județ, gradul de umplere variază între 5% la Dumești și 85% la Roșiești. O mențiune specială se cuvine lacurilor de la Șopârleni, Gura Văii, Mușata, Sărata, Șuletea, Valea Seacă și Bozia, care sunt complet secate!
Concluzia o desprind cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Vaslui, care au luat de ceva vreme măsuri de combatere a efectelor secetei, între care se numără:
1. Monitorizarea zilnică a rețelei hidrografice din administrare, privind apariția de râuri sau sectoare de râu secate. Coordonarea acțiunii este făcută de șefii de formații de lucru, cu raportare săptămânală la dispeceratul unității.
2. Monitorizarea zilnică a nivelurilor și volumelor de apă în lacurile de acumulare din administrare, în special a lacurilor de acumulare cu rol în alimentarea cu apă a populației din municipii și orașe.
”Acțiunea se desfășoară cu raportarea datelor hidrologice de două ori pe zi la dispeceratul unității. Coordonarea acțiunii este făcută zilnic de către dispecerul de serviciu, care asigură permanența 24 din 24 de ore”, ne-a declarat ing. Gheorghe Chelsoi, directorul SGA Vaslui.
3. Monitorizarea și actualizarea săptămânală a situației privind asigurarea alimentării cu apă a populației din localitățile care dispun de sisteme centralizate.
4. Monitorizarea și actualizarea săptămânală a situației privind asigurarea alimentării cu apă a populației din localitățile care nu dispun de sisteme centralizate. (D.R.)