
La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.