Elevii din clasa a XII-a care vor absolvi liceul în 2024 la specializarea matematică-informatică pot obține atestat de informatică. Probele se vor susține în luna mai. Atestatul confirmă pregătirea de specialitate/profesională dobândită și se obține după susținerea și promovarea de către candidați a unei testări. Eliberarea atestatului nu este condiționată de promovarea examenului de bacalaureat, potrivit metodologiei.
Competențele certificate în urma promovării examenului de atestare profesională sunt:
I. Pentru absolvenții claselor de matematică informatică, intensiv informatică:
– realizarea design-ului și structurii produselor soft necesare implementării de sisteme software, aplicații software, baze de date, pagini WEB (software orientat client)
– particularizarea, configurarea și modificarea aplicațiilor software în scopul adaptării sistemelor informaționale ale clientului.
II. Pentru absolvenții claselor de matematică-informatică:
– realizarea managementului site-urilor WEB, a sistemelor de operare a calculatoarelor
– furnizarea facilităților de procesare a datelor, inclusiv a serviciilor suport.
Proba de specialitate constă în:
– probă practică: realizarea pe calculator a cerințelor din biletul extras în ziua probei și care va cuprinde trei subiecte: unul privind Sistemele de Gestiune a Bazelor de Date, unul de Programare și unul vizând Sisteme de Operare sau abilități de tehnoredactare, calcul tabelar sau prezentări PowerPoint.
– proiect: prezentarea și motivarea teoretică a unui proiect (produs soft) realizat în timpul orelor de laborator al ultimului an de studiu; produsele pot fi realizate și în echipă (2-3 elevi) în funcție de complexitate.
Durata probei de specialitate trebuie să fie de maximum două ore, astfel:
– proba practică – maximum 90 de minute/candidat. Membrii comisiei evaluează lucrările respective și acordă o notă fiecărui candidat, pentru fiecare subiect în parte
– susținerea proiectului – maximum 30 de minute/candidat. Membrii comisiei pot adresa candidatului întrebări, fără a depăși acest timp.
Subiectele pentru proba practică se elaborează la nivelul județului, în cadrul consiliului consultativ al disciplinei, și sunt avizate de inspectorul de specialitate. Modelele de subiecte se transmit către unitățile de învățământ de nivel liceal până în 15 ianuarie.
În cazul promovării examenului de atestare a competențelor profesionale, candidatul primește un atestat. Acesta se eliberează de secretariatul liceului în care a fost susținut examenul, după promovarea de către candidat a clasei a XII-a.
Comisiile de examinare din unitățile de învățământ au următoarea componență:
a) preşedinte – directorul, directorul adjunct (fără drept de notare)
b) vicepreşedinte – metodist al ISJ sau profesor de specialitate având cel puțin gradul II, din afara unității şcolare (fără drept de notare);
c) secretar – responsabilul catedrei de specialitate/comisiei metodice din unitatea respectivă (fără drept de notare);
d) membri – doi profesori de specialitate, de regulă din aceeaşi unitate în care învață elevii, cu drept de notare.
O comisie de examinare la nivelul unității de învățământ se constituie pentru un număr de maximum 90 de candidați (de regulă, trei clase).
Calendarul examenului
Examenul se desfăşoară în perioada 1-30 mai. Comisia din fiecare unitate liceală va elabora graficul propriu de desfăşurare a examenului de atestare a competențelor profesionale. Se stabilește data pentru susținerea probelor, în cadrul unității de învățământ, iar perioada pentru înscrierea candidaților şi depunerea proiectelor se încheie cu 10 zile înainte de data desfăşurării examenului.
Proba de specialitate se desfăşoară în afara orelor de curs, în cabinete sau laboratoare de specialitate. Nota finală pentru proiect trebuie să fie minimum 7,00 (şapte) pentru promovarea examenului. În situația în care diferența dintre notele acordate de membrii comisiei, la oricare dintre probe, este mai mare de un punct, vicepreşedintele va stabili nota finală, prin reevaluarea probei.
Media finală este media aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor finale pe fiecare probă. Examenul se consideră promovat dacă media finală este cel puțin 7,00 (șapte).
Nu se admit contestații la nici una dintre probe. (D.R.)