Un nou tip de escrocherie ia amploare pe Facebook. Specialiștii în IT din cadrul Poliției vă anunță că dacă primiți o cerere de prietenie de la o persoană pe care o aveți deja în listă, cel mai probabil ați fost vizat de infractori!
Inițial, răufăcătorii își creează o copie a unui profil real, care aparține unui oarecare utilizator de Facebook. Sunt copiate pozele adevărate și alte informații personale. Apoi, aceștia trimit o cerere de prietenie tuturor persoanelor din lista de contacte a victimei. Încep să socializeze cu “ținta”, după care îi cer bani sub formă de împrumut. Această metodă a luat amploare și tot mai multe persoane se plâng că au fost păcălite.
Pentru a nu cădea într-o astfel de capcană, specialiștii ne recomandă: verificați-vă minuțios cererile de prietenie și asigurați-vă că noua cerere nu vine de la o persoană pe care o aveți deja în lista de prieteni; nu deschideți nechibzuit toate link-urile pe care le primiți de la prieteni. (D.R.)