Toți întreprinzătorii vasluieni care au trecut cu brio de un an greu vor fi felicitați în cadrul Topului Județean al firmelor, eveniment ajuns la cea de-a 30-a ediție și care va reflecta realizările din 2022 ale celor care au reușit să facă performanță într-o perioadă în care mulți au pus lacătul pe ușă.
Reamintim că manifestarea este programată pe 26 octombrie, de la ora 17.30, la Complexul ”Livada”, sub auspicii destul de frumoase, conform spuselor lui Ionel Constantin (foto), președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui: ”Îi felicităm mai ales pe cei 72 de premianți clasați în Topul Național al Firmelor, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României. Dintre aceștia, 6 s-au clasat pe locul 1 la nivel național, 19 pe locurile 2-3, iar 47 pe locurile 4-10 la domeniile și clasele de mărime aferente.
Se pare, deci, că în comparație cu multe dintre celelalte județe nu suntem mai prejos. Stăm destul de bine la prelucrarea produselor agricole și animaliere, industria confecțiilor, industria constructoare de mașini, industria încălțămintei, iar rezultatele ar fi fost chiar mai bune dacă investițiile erau mai mari. Se constată că și investițiile de stat pe care le așteaptă firmele din Vaslui merg greu și sunt finanțate și mai greu.
“E de apreciat că întreprinzătorii vasluieni au reușit chiar mai mult decât să mențină numărul de angajați, iar pe cei care au reușit să obțină rezultate bune cred că merită să-i cunoaștem, să-i felicităm și să-i premiem. Ei demonstrează că, fie și în condiții economice nu tocmai prielnice, se pot obține rezultate bune. Trebuie să le mulțumim pentru că ei reprezintă baza mediului de afaceri local și, implicit, a întregii societăți vasluiene. Trebuie să ne bucurăm împreună de recunoașterea performanțelor și succeselor acestor companii”, a mai declarat Ionel Constantin. (D.R.)