Duminică, 27 iulie, Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui a acţionat pentru prevenirea furturilor de animale, pe linia regimului de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, respectiv respectarea legislației sanitar-veterinare privind comercializarea exemplarelor canine, prevăzute de Ordonanţă de Urgenţă nr. 55 din 30 aprilie 2002.
Au fost legitimate 53 de persoane, verificate 39 de vehicule și 12 exemplare canine – câini periculoși, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.200 de lei. Totodată, au fost reinstruiți 25 de proprietari de animale.
Extras din Ordonanţa de Urgenţă nr. 55 din 30 aprilie 2002, privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi
Articolul 1
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin câini periculoşi se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează:
a) categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
b) categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.
Articolul 4
(1) Proprietarii de câini prevăzuţi la art. 1 au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază este situat imobilul în care este deţinut câinele o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând următoarele date:
a) numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;
b) efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
c) efectuarea sterilizării câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a);
d) existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuţi la art. 1 lit. a).
(2) În cazul schimbării adresei imobilului menţionat la alin. (1) proprietarii de câini încadraţi la art. 1 au obligaţia să depună în termen de 48 de ore, la sediul poliţiei în a cărei rază se află noua adresă, documentele prevăzute la alin. (1).
(3) Pierderea sau decesul unui câine încadrat la art. 1, precum şi înstrăinarea câinilor încadraţi la art. 1 lit. b) vor fi declarate în termen de 48 de ore la sediul poliţiei în a cărei rază se află imobilul de deţinere al câinelui.
Arată diferențe în text
Extras din Legea 138 din 13 mai 2022 pentru modificarea și completarea Legii 205 din 2004, privind protecția animalelor
Articolul 25
(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:
a) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor;
b) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare;
c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:
a) folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare;
b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora;
c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
d) rănirea cu intenţie a animalelor.
(3) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani:
a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;
b) schingiuirea animalelor;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) zoofilia.
(4) În cazul condamnării pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa poate dispune ca pedeapsă complementară interdicţia de a deţine animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani. (D.R.)