Amenzi mai mari pentru cei care pun zahăr în mierea de albine
Noua Lege a apiculturii a fost promulgată. În forma adoptată de Parlament luna trecută se specifică faptul că mierea este definită ”substanța naturală dulce produsă de albine Apis melliferă din nectarul plantelor sau din secrețiile secțiunilor vii ale plantelor sau din excrețiile, pe secțiunile vii ale plantelor, ale insectelor care se hrănesc prin sucțiune din plante, și pe care albinele le colectează, le transformă, combinându-le cu substanțe proprii specifice, le depozitează, le deshidratează, le adună și le lasă în faguri pentru a se macera și a se maturiza”.
Producătorii, procesatorii și comercianții sunt obligați să afișeze vizibil pe eticheta țara de origine pentru mierea de albine, dar și dacă este vorba de amestecuri de miere, cu precizarea provenienței. De asemenea, nu se poate scrie pe borcanul de miere ”produs românesc” dacă nu sunt respectate prevederile din Legea 168/2017.
De asemenea, medicii veterinari oficiali de la nivelul direcțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor sunt obligați să efectueze supravegherea și controlul oficial al modului în care producătorii și procesatorii realizează procesarea mierii și să recolteze probe în vederea efectuării analizelor de laborator.
Noua lege stabilește și o lista lungă de amenzi, de la 50-100 de lei pentru cei care nu au completat carnetul de stupină până la 30.000-40.000 de lei pentru ”producătorii, procesatorii și comercianții care comercializează cu bună știință, miere de albine cu adaosuri de zaharuri exogene sau alte substanțe interzise (…), și după caz, suspendarea pe timp de 12 luni a documentului de autorizare/înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor”.