Absolvenții de învățământ din acest an sunt așteptați să se înregistreze în evidenţele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui pentru a beneficia de serviciile gratuite de informare și consiliere profesională, de mediere a muncii, precum și de alte măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă.
Tinerii trebuie să se prezinte la agenţie în termen de 60 de zile de la absolvire pentru înregistrarea ca persoane în căutarea unui loc de muncă, etapă prealabilă şi obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj.
Conform Ordinului Ministerului Educației nr. 3694/2024 privind structura anului şcolar 2024-2025, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă anul şcolar se încheie la data de 6 iunie 2025. Absolvenţii de liceu promoţia 2024-2025 se pot prezenta la AJOFM, în vederea înregistrării, în perioada 9 iunie – 5 august (inclusiv), în zilele lucrătoare, indiferent de promovarea sau nepromovarea examenului de bacalaureat. În situaţia în care nu au situaţia încheiată la toate materiile, ei se pot prezenta în interval de 60 de zile de la susţinerea şi promovarea examenului de corigenţă. În acest sens, adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ va specifica data promovării.
Indemnizaţia de şomaj se va acorda de la data de 6 august, în situaţia în care cererea va fi inregistrată în termen de 10 zile de la expirarea celor 60 de zile de la absolvire sau de la data înregistrării cererii de acordare a indemnizaţiei de şomaj, în cazul în care cererea este înregistrată după expirarea celor 10 zile. Dacă absolvenţii aflaţi în una din situaţiile de mai sus nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la absolvire (9 iunie – 5 august 2025), ei se pot înregistra ca persoane în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj.
În cazul elevilor școlilor profesionale, data absolvirii diferă de la o unitate la alta, de aceea termenul de 60 de zile în care trebuie să se prezinte la AJOFM curge diferențiat.
În cazul absolvenţilor de studii superioare, termenul de 60 de zile curge de la data promovării examenului de licenţă. În cazul în care un absolvent de studii superioare nu s-a înregistrat în termen de 60 zile de la examenul de licență, persoana în cauză nu va avea dreptul la indemnizaţie de şomaj, dar va putea să beneficieze de serviciile de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de formare profesională gratuite dacă se înregistrează în evidenţa agenției.
Absolvenţii care se înregistrează la AJOFM şi nu au un loc de muncă pot beneficia de:
– Servicii gratuite de mediere a muncii, de informare şi consiliere profesională sau de asistenţă şi consultanţă pentru începerea unei afaceri proprii;
– servicii gratuite de formare profesională, primind inclusiv contravaloarea costurilor cu abonamentele de transport în comun.
Potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale în vârstă de minimum 16 ani și care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din raza cărora îşi au domiciliul şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni beneficiază de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) în vigoare la data încadrării. După expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenții s-au înregistrat ca persoane în căutarea unui loc de muncă, ei pot beneficia, la cerere, de indemnizație de șomaj în cuantum de 50% din valoarea ISR în vigoare, pentru o perioadă de 6 luni.
Persoanele care, la data solicitării dreptului refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţie nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj. Absolvenţii care, la data solicitării dreptului, au fost admişi sau urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condiţiile legii, nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj. De asemenea, absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi, în condiţiile legii, nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj.
În vederea înregistrării la AJOFM, absolvenţii trebuie să prezinte:
– Actul de identitate original;
– Actul de studii (adeverinţa de absolvire sau certificat de absolvire, după caz) şi de calificare original. În cazul adeverinţei, pentru cei care nu au avut corigențe, trebuie să rezulte că data absolvirii anului terminal a fost 06.06.2025. (D.R.)