Ministerul Educației va publica, mâine, 4 iulie, rezultatele finale, după contestații, la Evaluarea Națională 2023. Media la examen contează în proporție de 100% pentru admiterea la liceu. Până în 5 iulie va fi disponibilă ierarhia mediilor pe județe. Din 6 iulie încep înscrierile la liceu, iar în 19 iulie va fi repartizarea computerizată.
Potrivit procedurii publicate de minister, în cazul mediilor egale, criteriile de departajare pentru admiterea la liceu sunt, în ordine:
- nota la Evaluarea Națională – proba de limba și literatura română
- nota la Evaluarea Națională – proba de matematică
- nota la Evaluarea Națională – proba de limbă maternă /proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă.
- media generală de absolvire a claselor V-VIII.
Dacă la o unitate de învățământ, pe ultimul loc există mai mulți candidați cu opțiunea exprimată și care au mediile de admitere, precum și toate notele/mediile menționate mai sus egale, atunci toți sunt declarați admiși la opțiunea solicitată!
Vor fi organizate două etape de repartizare:
- prima, în 19 iulie, repartizarea computerizată la care participă doar elevii care au susținut Evaluarea Națională
- a doua, în 10-11 august, pentru cei rămași nerepartizați.
Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la Evaluarea Națională, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse.
Candidații care au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă pot opta pentru stabilirea mediei generale fără a lua în calcul rezultatul la proba menționată. În acest sens, părinții sau reprezentanții legali completează o declarație-tip, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență. Acești candidați nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal în clase cu predare în limbile minorităților naționale.
Calendar admitere liceu 2023
6-7 iulie și 10-17 iulie: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginți. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită. Numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului.
Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere
14-17 iulie: Completarea opțiunilor pe fișele de înscriere de către:
- candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi
- candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu C.E.S.
- candidații care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă
- candidații din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024
15-16 iulie: Completarea fișelor de înscriere de către candidații care au participat la prima etapă de admitere în învățământul profesional și dual și care nu au fost admiși.
6-7 iulie și 10-14 iulie: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere.
6-7 iulie și 10-14 iulie: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată.
17 iulie: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată. Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București.
17 iulie: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată.
18 iulie: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională.
18 iulie: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată.
19 iulie: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București.
20-25 iulie: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.
25 iulie: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.
26-28 iulie: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/a municipiului București a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
Admitere liceu 2023 – a doua etapă
A doua etapă a admiterii este valabilă pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024.
28 iulie: Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu C.E.S., a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă.
31 iulie: Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct allocate candidaților cu C.E.S. în unitățile de învățământ de masă.
1-2 august: Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.
3-4 august: Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații.
7-9 august: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu C.E.S. în unitățile de învățământ de masă. Primirea cererilor de înscriere ale absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională. Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu C.E.S. în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.
10-11 august: Repartizarea candidaților din etapa a a doua de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 5 iulie.
11 august: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.
Admiterea candidaților pentru învățământul seral și cu frecvență redusă
10 iulie: Anunțarea calendarului admiterii la învățământ seral sau cu frecvență redusă pentru candidații din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024.
20-21 iulie, 24-25 iulie: Înscrierea la învățământul seral sau cu frecvență redusă a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024.
26-28 iulie: Repartizarea candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024 pe locurile de la învățământul seral și cu frecvență redusă. (D.R.)