Duminică, 21 septembrie, polițiști ai structurilor de poliție rutieră, de ordine publică și de prevenire a criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au continuat activitățile în cadrul campaniei internaționale ROADPOL – Safety Days, desfășurată simultan în toate statele Uniunii Europene.
Oamenii legii au fost prezenți în comunele Solești și Văleni, unde au derulat acțiuni orientate spre prevenire și informare și au organizat întâlniri cu membrii comunității. Totodată, au distribuit flyere și au afișat mesaje diverselor categorii de participanți la trafic. (D.R.)