A vrut să treacă în Republica Moldova conducând un autoturism cu permisul suspendat
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui tânăr, cetăţean român, care a fost depistat conducând un autoturism, deşi avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.
Mihai IONESCU
În ziua de 30 martie a.c, în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român B.B., în vârstă de 24 de ani, care conducea un autoturism marca Dacia Logan înmatriculat în România.
La controlul de frontieră, B.B. nu a putut prezenta permisul de conducere, declarând că nu îl are asupra sa. În urma verificărilor specifice efectuate s-a constatat că, la data de 30 martie 2020, tânărul are dreptul de a conduce vehicule suspendat, sancţiune aplicată începând cu data de 23 iulie 2019.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost retras, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.