În această perioadă, cumpărătorii de cereale au început să bată la ușile producătorilor și să le facă… apropouri. Trebuie spus că pe 15 iunie – cu 10 zile mai devreme decât anul trecut! – a început campania de recoltare la grâu, orz, orzoaicǎ, triticale și rapiţǎ. Potrivit evidenţelor Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui, suprafaţa totalǎ cultivatǎ în toamnǎ a fost de 106.573 de ha (89% în exploataţiile agricole comerciale și 11% în gospodǎriile populaţiei), din care: grâu – 65.908 ha, rapiţǎ – 26.769 ha, orz – 12.830 ha, orzoaicǎ – 310 ha, triticale – 694 ha, secarǎ – 62 ha.
Producția medie estimată la nivelul județului în acest an este de 3.040 de kg/ha la grâu, 3.464 de kg/ha la orz, 2.994 de kg/ha la orzoaică de toamnă, 2.646 de kg/ha la triticale și 2.013 kg/ha la rapiță. Până la 1 iulie, suprafaţa recoltatǎ a fost de 24.652 de ha, din care 22.354 de ha culturi de toamnǎ și 2.298 de ha orzoaicǎ de primǎvarǎ, ovǎz și mazǎre. Deocamdată, producţiile medii obţinute se situeazǎ sub nivelul celor estimate.
Cartelul achizitorilor de cereale se pregătește din nou să-și ia prada…
Evident, tranzacționarea recoltelor devine pe zi ce trece un subiect tot mai fierbinte. În rândul fermierilor există deja temerea – bazată pe ceea ce s-a întâmplat în mod frecvent în ultimii ani – că achizitorii formează din nou un cartel pentru a fixa prețurile la nivelurile care le convin. Este o suspiciune alimentată în această perioadă de ofertele foarte asemănătoare cu care sunt îmbiați fermierii vasluieni.
„Ultimele prețuri despre care am vorbit cu un cumpărător de cereale care m-a contactat sunt de 62-64 de bani pentru kilogramul de grâu, dar pentru cel nepanificabil mi s-a propus sub 50 de bani. Pentru orz oferă între 56 și 58 de bani, iar pentru rapiță prețul pornește de la 1,75 și ajunge la 1,80 lei kilogramul. Este încă devreme pentru a vorbi despre prețurile reale, pentru că mai sunt vreo două-trei săptămâni până se încheie recoltarea. Sunt mulți factori care pot interveni între timp. Oricum, prețurile care sunt vehiculate acum sunt foarte mici. Pentru cei care nu realizează producții mari va fi foarte greu să obțină un câștig. În general, ofertele merg la limita rentabilității”, susține un fermier.
Marile societăți de panificație sunt reprezentate de o asociație patronală puternică, Rompan, care devine foarte activă în ceea ce privește comunicarea cu privire la piața grâului în perioada în care se apropie recoltarea, dar și în săptămânile care urmează. Traderii de cereale au, de asemenea, întâlniri la lumina zilei, anunțate oficial, cu oră și loc de desfășurare, unde discută despre ofertele de sezon, fără să le pese câtuși de puțin că formarea de carteluri este pedepsită de legislația referitoare la concurență.
De partea cealaltă a baricadei, producătorii agricoli se află fiecare pe cont propriu. Cei mari și foarte mari reușesc mai ușor, desigur, să-și eficientizeze valorificarea produselor. Mai greu este pentru cei mici și mijlocii, mai ales dacă nu obțin niște producții satisfăcătoare. Indiferent de categoriile în care se încadrează agricultorii, însă, organizarea lor la nivel asociativ este sublimă, dar aproape că lipsește cu desăvârșire.
„Cartelul cumpărătorilor de cereale s-a reunit. Prețurile care se vehiculează sunt mici și foarte mici și nu-și găsesc justificarea nici în cheltuielile pe care le avem noi, producătorii, dar nici dacă le comparăm cu cele de pe bursele internaționale, unde cerealele se vând cu 50 la sută mai scump. Oare Consiliul Concurenței nu poate constata ce se întâmplă? Nu mă refer neapărat la aplicarea de sancțiuni, dar măcar o analiză ar trebui efectuată. Influențele cartelului achizitorilor de cereale sunt clare și produc în mod evident distorsionarea pieței”, susține fermierul.
“Aceste practici sunt cauzate, pe de o parte, de faptul că producătorii nu sunt constituiți în organizații care să aibă posibilitatea negocierii unor prețuri corecte. Pe de altă parte, mulți producători nu dispun de resurse financiare suficiente pentru achiziționarea de îngrășăminte chimice, semințe și pesticide, și atunci sunt nevoiți să încheie contracte de vânzare-cumpărare cu plata inputurilor în compensare cu produse agricole”, afirmă un specialist.
Desigur că achizitorii de cereale au tot dreptul să încerce să obțină produsele la costuri cât mai reduse. Este, până la urmă, o afacere. Ce este de făcut, totuși, pentru echilibrarea balanței, astfel încât fermierul, cel care într-adevăr muncește aproape tot anul și își riscă și banii investiți, să obțină o răsplată corectă? Probabil ar trebui ca Ministerul Agriculturii să fie mai implicat în ceea ce se întâmplă pe piața românească, dar și să identifice posibilitățile optime pentru exporturi. În mod sigur, însă, lipsa de unitate a agricultorilor este cea care le dăunează cel mai grav.
„Negocierile pentru achiziționarea cerealelor se fac personal, atât timp cât noi, agricultorii, nu prea avem forme asociative care să ne reprezinte interesele. Se înceacă tot felul de tertipuri pentru micșorarea prețurilor. De pildă, mi-a relatat un prieten că i s-a oferit un anumit preț pentru kilogramul de orz, dar cu condiția să le spună altor producători că l-a vândut cu mai puțin… În alte părți ale țării, se aplică legea tăcerii. În Bărăgan, de exemplu, fermierii refuză să spună cu cât vând pentru că traderii i-au amenințat că, dacă vorbesc, nu le mai cumpără produsele”, a menționat un fermier.
“Un alt aspect care îi dezavantajează pe fermieri este acela că, de regulă, nu au în dotare laboratoare pentru determinarea indicilor de calitate, analiza produselor făcându-se la destinație. De fapt, chiar dacă producătorii au laboratoare, achizitorii își pot impune regulile. Nu în ultimul rând, contractele de vânzare-cumpărare sunt elaborate de cei care achiziționează produsele, și una dintre clauze este aceea că, în situația în care produsele comercializate sunt sub indicii de calitate stabiliți în contract, se aplică penalizări, dar nu este și clauză pentru acordarea de bonusuri în situațiile când produsele sunt cu mult peste indicii de calitate”, spun cei de la DAJ Vaslui. (D.R.)
