Baza Cultural-Sportivă din Băcani va fi arhiplină, duminică, 29 septembrie, când localnicii și invitații lor vor petrece mai multe ore de voie bună la cea de-a noua ediție a Zilelor Toamnei. Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local Băcani, se va bucura de prezența locuitorilor comunei, dar și a celor din localitățile limitrofe, precum și a altor fii ai comunei care locuiesc acum în alte părți ale țării sau peste hotare
Toți cei care vor dori să participe la Zilele Toamnei de la Băcani, fie că sunt copii sau adulți, se vor putea bucura de parcul de distracții, vor gusta din preparatele pregătite special pentru a fi comercializate la această sărbătoare, dar mai ales vor petrece în compania muzicii de calitate, oferită de artiștii care vor evolua pe scenă.
”Oameni buni, duminică va fi zi de sărbătoare în comuna noastră. Ne vom aduna cu toții pentru a sărbători această localitate binecuvântată de Dumnezeu. Trebuie să lăsăm deoparte supărările, grijile, necazurile și să ne bucurăm. Vreau să vă urez tuturor multă sănătate, în primul rând, să aveți pace și liniște sufletească, să aveți împliniri în plan personal și profesional. La mulți ani, Băcani!”, a declarat Vasile Stoica (foto), primarul comunei. (D.R.)