Dacă ai carte, nu întotdeauna ai și parte !
În prima lună a anului 2019, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Vaslui au fost încadrate în muncă 357 persoane. Cele mai multe persoane au studii profesionale (140), urmate de cele cu studii gimnaziale (120). Numărul celor cu studii primare este de 3, numărul celor cu studii liceale si postliceale este de 80 iar cei cu studii universitare sunt în număr de 14.
Mihai IONESCU
Județului nostru i s-a dus vestea că este fruntaș la șomaj și printre codași la locuri de muncă disponibile. Din acest motiv, de ceva vreme, asistăm la un fenomen tot mai accentuat: plecări pe capete în străinătate sau, în cel mai bun caz, descinderi ale vasluienilor la București, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara și alte orașe răsărite ale țării, unde mulți se și stabilesc definitiv, după ce își găsesc de lucru în construcții, mai ales, dar și în supermarketuri, fabrici, firme de pază și chiar la companii multinaționale.
Chiar și așa, rămân destui în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui, în condițiile în care situația este defavorabilă și angajatorilor, care cu greu reușesc să facă rost de muncitori calificați.
Diploma nu e o garanție
În ceea ce-i privește pe șomeri, se remarcă o statistică interesantă, atât din punct de vedere al studiilor, cât și al vârstei. Astfel, în mod aparent paradoxal, cei care au urmat cursurile unei școli postliceale își găsesc mai repede de lucru decât absolvenții de studii superioare, contrazicând flagrant celebra zicală „ai carte, ai parte”!
“Potrivit datelor noastre, numărul de șomeri înregistrați la data de 31 ianuarie era de 11.653, dintre care 1.248 indemnizați și 10.405 neindemnizați. Împărțirea pe studii, situația este după cum urmează: absolvenți de învățământ primar sau fără studii – 2.687, învățământ gimnazial – 4.451, învățământ profesional/arte și meserii – 3.318, învățământ liceal – 1.051, învățământ postliceal – 68, învățământ universitar – 78. În ceea ce privește vârsta șomerilor, persoanele cele mai vulnerabile sunt cele între 40-49 de ani, nu mai puțin de 4.116 neavând serviciu. Cel mai puțin afectați sunt tinerii între 25-29 de ani – 353 la număr.Clasamentul este completat de 613 de șomeri sub 25 de ani, 1.992 între 30-39 de ani; 2.211 între 50-55 de ani; 2.368 peste 55 de ani”, ne-a declarat Laura Toporăscu, purtător de cuvânt al AJOFM Vaslui.
Cu alte cuvinte, diploma care atestă absolvirea învățământului superior nu numai că nu aduce cu sine garanția găsirii unui loc de muncă adecvat pregătirii, ci, în unele cazuri, pur și simplu nu aduce nimic! Cauzele sunt diverse, de la inadecvarea la realitatea pieței muncii a profilurilor incluse în programele universitare, până la inflația „fabricilor private de diplome”, care au scos pe bandă rulantă o mulțime de absolvenți, mulți dintre ei ajungând să aranjeze marfa pe rafturile supermarketurilor.
Pe de altă parte, după cum se observă, nici numărul redus al anilor de școlarizare nu e o garanție pentru găsirea unui loc de muncă, aproape jumătate din totalul șomerilor fiind absolvenți de studii gimnaziale, iar poziția a doua le revine celor fără studii.
357 persoane angajate prin intermediul AJOFM Vaslui
Tot în prima lună a anului 2019, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Vaslui au fost încadrate în muncă 357 persoane, dintre care 177 femei.
„Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 171 au peste 45 de ani, 73 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 37 au între 25 și 35 de ani, iar 76 sunt tineri sub 25 de ani (30 tineri NEET).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 151 provin din mediul urban, iar 206 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii profesionale (140), urmate de cele cu studii gimnaziale (120). Numărul celor cu studii primare este de 3, numărul celor cu studii liceale si postliceale este de 80 iar cei cu studii universitare sunt în număr de 14.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată”, a precizat Laura Toporăscu.