Ȋn perioada 11 mai – 3 iulie, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Vaslui, în colaborare cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, a derulat acţiunea de cercetare statistică privind suprafaţa productivă de primăvară, anul 2026, lucrare care face parte din Programul Statistic Naţional Anual. Acţiunea a vizat difuzarea unui număr de 1.260 de chestionare pentru toţi agenţii economici din sectorul agricol, precum şi pentru toate unităţile administrative-teritoriale, avȃnd ca obiective obţinerea şi analiza datelor referitoare la suprafeţele cultivate pȃnă la data de 15 iunie 2026.
Ȋn urma centralizării informaţiilor, au rezultat o serie de indicatori, după cum urmează:
– culturi de cȃmp în ogor propriu;
– suprafaţa cu culturi în teren amenajat pentru irigat;
– numărul pomilor răzleţi;
– suprafaţa plantaţiilor şi numărul pomilor;
– suprafaţa productivă de primăvară calamitată.
Ȋn ceea ce priveşte campania de recoltare a culturilor de toamnă, care se derulează în această perioadă, subliniem faptul că din informaţiile obţinute de la producătorii agricoli rezultă că, pȃnă în prezent, a fost recoltată o suprafaţă totală de 37.109 ha, reprezentȃnd 32% din total.
Stadiul recoltării pe culturi se prezintă astfel:
– grȃu 10.996 de ha (17%)
– orz 10.808 ha (80%)
– orzoaică de toamnă 25 de ha (11%)
– rapiţă 15.280 de ha (50%). (D.R.)







