Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Vaslui a găzduit un eveniment de sărbătorire a Zilei Naționale a Contabilului Român, organizat de filiala locală a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Programul a cuprins transmiterea de mesaje ale Consiliului filialei și Consiliului superior CECCAR către practicanții acestei profesii, mesaje ale instituțiilor publice și mediului de afaceri, un panel de discuții, acordarea de premii și prezentarea Topului local 2026 al membrilor CECCAR.
Evenimentul a fost deschis de președintele filialei Vaslui a CECCAR, Dana-Maria Morozan, care a și moderat întreaga acțiune. Mesajul din partea mediului de afaceri a fost transmis de președintele CCIA Vaslui, Ionel Constantin. Mesaje și gânduri frumoase au fost transmise și de către deputata Ana-Smaranda Rinder, Lucian Braniște – primarul municipiului Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean, și alți vorbitori.
Panelul de discuții a avut un titlul provocator: “Smart Accounting powered by AI. A fi sau a nu fi?” O prezentare deosebită a fost făcută de Ciprian Aruștei, expert în domeniul informatic, asociat și administrator al TELEPLUS SRL (firmă membră a CCIA Vaslui). Prezentarea a stârnit nu doar interesul celor prezenți, ci și vii discuții legate de câteva chestiuni, între care dacă inteligența artificială va ajunge să înlocuiască operatorii umani din domeniul finanțe-contabilitate.
Secțiunea de premiere (și promovare) a membrilor CECCAR a închis evenimentul, care s-a bucurat de o prezență numeroasă a specialiștilor și practicanților de toate vârstele ai acestei nobile profesii. (D.R.)







