Primăria comunei Fălciu anunță că proiectul „Modernizare și extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare menajeră în comuna Fălciu, județul Vaslui” a fost aprobat și se află în etapa de contractare a executantului. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, prin care s-a obținut o finanțare de peste 32 de milioane de lei, cu un aport de numai 2,2 milioane de lei din bugetul local. Prin implementarea proiectului se vor realiza:
– alimentarea cu apă în satele Copăceana și Odaia Bogdana;
– extinderea rețelei de canalizare menajeră în satul Fălciu;
– extinderea rețelei de aducțiune apă pentru rezervorul din satul Bogdănești și suplimentarea necesarului de apă din sursa subterană a localității Rânzești, prin execuția a doua foraje cu adâncimea de aproximativ 150 de metri.
Realizarea rețelelor de apă pentru satele Copăceana și Odaia-Bogdana se va face prin amplasarea a două gospodării de apă. Pentru satul Copăceana, gospodăria va fi amplasată în partea de nord-est a localității, iar pentru satul Odaia-Bogdana, în partea de nord-vest.
Extinderea și realizarea rețelei de canalizare în Satul Fălciu va fi de două tipuri: canalizare gravitațională, realizată pe o lungime totală de 7.599 de metri, și canalizare sub presiune, cu o lungime totală de 1.118 metri.
”Acest proiect reprezintă o investiție importantă în dezvoltarea infrastructurii locale și în creșterea calității vieții pentru locuitorii comunei. Necesitatea și oportunitatea acestei investiții derivă din faptul că Fălciul se află în plină extindere urbanistică și dezvoltare socio-economică. Pentru susținerea tendinței de dezvoltare este necesar a se constitui infrastructura acestei localități.
Mulțumesc tuturor locuitorilor pentru sprijin și încredere!”, a declarat Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu. (D.R.)






