În perioada 1-3 mai, polițiștii rutieri vasluieni au derulat activități specifice pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în special pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența alcoolului și/sau a substanțelor psihoactive. Peste 20 dintre ei au participat la instituirea de filtre rutiere, verificând peste 390 de vehicule, legitimând peste 400 de persoane și efectuând 375 de testări privind consumul de alcool și consumul de substanțe psihoactive.
Au fost depistate 16 persoane aflate sub influența alcoolului și, totodată, au fost constatate două infracțiuni contra siguranței circulației rutiere. Polițiștii au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de peste 64.000 de lei. A mai fost dispusă reținerea a 20 de permise de conducere, a două certificate de înmatriculare și a unui set de plăcuțe de înmatriculare. (D.R.)







