Luna mai a fiecărui an este dedicată organizării diferitelor evenimente sau acţiuni de mediatizare a domeniului economiei sociale, având ca scop dezvoltarea locală şi cetăţenia activă, cooperarea şi solidaritatea socială. Domeniul economiei sociale, stabilirea măsurilor de promovare şi de sprijinire a economiei sociale, precum și condiţiile de atestare a întreprinderilor sociale şi de certificare a întreprinderilor sociale de inserţie sunt reglementate de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările și completările ulterioare.
Acest sector are ca obiective creșterea calitativă și cantitativă a ocupării prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în cadrul întreprinderilor sociale de inserție și a întreprinderilor sociale, dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserție care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupurile vulnerabile pe termen scurt sau mediu pentru integrare treptată pe piața muncii în economia reală, susținerea și dezvoltarea antreprenoriatului social.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui organizează și alte acţiuni de informare, mediatizare şi promovare a domeniului economiei sociale, având ca scop dezvoltarea locală şi cetăţenia activă, cooperarea şi solidaritatea socială prin creşterea nivelului de înţelegere şi conştientizare a oportunităţilor şi contribuţiilor acestui domeniu la prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială. Obiectivele economiei sociale:
– consolidarea coeziunii economice şi sociale;
– ocuparea forţei de muncă;
– dezvoltarea serviciilor sociale.
Îndeplinirea obiectivelor se realizează, în principal, prin următoarele activităţi de interes general:
1. producerea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări care contribuie la bunăstarea comunităţii sau a membrilor acesteia;
2. promovarea cu prioritate a unor activităţi care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
3. dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
4. dezvoltarea serviciilor sociale pentru creşterea capacităţii de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.
Entitățile de economie socială sunt reprezentate de:
1. întreprinderea socială;
2. întreprinderea socială de inserție.
Statutul de întreprindere socială se recunoaşte prin acordarea unui atestat de întreprindere socială, la solicitarea persoanelor juridice de drept privat, pe baza actelor de înfiinţare şi funcţionare, cu respectarea cumulativă a criteriilor și principiilor economiei sociale. Atestatul de întreprindere socială se acordă de către AJOFM Vaslui prin Compartimentul pentru Economie Socială, pe o perioadă de 5 ani, pentru structurile care respectă următoarele criterii ale economiei sociale:
a) acţionează în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
b) alocă minimum 90% din profitul/excedentul realizat scopului social şi rezervei
statutare;
c) se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
d) aplică principiul echităţii sociale faţă de angajaţi şi administratori asigurând niveluri de salarizare/remunerare echitabile, între care nu pot exista diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8.
Principiile economiei sociale:
a) prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de creşterea profitului;
b) solidaritate şi responsabilitate colectivă;
c) convergenţa dintre interesele membrilor asociaţi şi interesul general şi/sau interesele unei colectivităţi;
d) control democratic al membrilor, exercitat asupra activităţilor desfăşurate;
e) caracter voluntar şi liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
f) personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune şi independenţă faţă de autorităţile publice;
g) alocarea celei mai mari părţi a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivităţi sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor;
h) proces decizional transparent şi responsabil în interesul colectivităţii pe care o deserveşte.
Întreprinderea socială de inserţie este întreprinderea socială care:
a) are cel puţin 30% din personalul angajat sau membrii cooperatori aparţinând grupului vulnerabil. Timpul de lucru cumulat al angajaţilor din grupuri vulnerabile trebuie să reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de muncă al tuturor angajaţilor;
b) are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor şi şomajului prin inserţia socioprofesională a persoanelor defavorizate.
Statutul de întreprindere socială de inserţie se certifică prin acordarea mărcii sociale. Acordarea mărcii sociale este condiţionată de obţinerea atestatului de intreprindere socială. Până la finele lunii aprilie 2026, AJOFM Vaslui a acordat un număr de 75 de atestate de întreprindere socială, dintre care 62 sunt încă valabile. La nivelul județului Vaslui, au fost atestate două întreprinderi sociale de inserție, din care una funcționează cu certificat de întreprindere socială de inserție valabil, în timp ce termenul de valabilitate al celeilalte a expirat.
Domeniile principale în care își desfășoară activitatea întreprinderile sociale atestate înscrise în RUEIS la finele lunii aprilie 2026 (cu sau fără cod CAEN) sunt: facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, activități de consultanță pentru afaceri și management, fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a., alte activități recreative și distractive n.c.a, activități fotografice, comerț cu amănuntul al pieselor și accesoriilor pentru autovehicule, spălarea și curățarea articolelor textile și a produselor din blană, activități generale de curățenie a clădirilor, fabricarea sucurilor de fructe și legume, lucrări de construcții ale proiectelor utilitate pentru fluide, activități de testări și analize tehnice, activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea, fabricarea de mobilă, activități de interpretare artistică (spectacole), activități de arhitectură, restaurante, activități ale parcurilor tematice și de distracții, fabricarea de combustibili solizi din biomasă vegetală, fabricarea produselor din ipsos pentru construcții, activități de întreținere peisagistică, fabricarea produselor din carne ( inclusiv din carne de pasăre ), transporturi terestre de pasageri cu vehicule cu șofer pe bază de comandă, lucrări de constucții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, activități ale unităților mobile de alimentație, lucrări de instalații sanitare de încalzire și de aer condiționat, activități specializate de curățenie, activități ale agențiilor de publicitate, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, alte activități de curățenie, repararea și întreținerea autovehiculelor, lucrări de construcții ale altor proiecte inginerești, lucrări de intalații electrice,activități de tratament și înfrumusețare.
Informaţii suplimentare despre atestarea întreprinderilor de economie socială şi actele necesare conform Legii 219/2015 şi HG 585/2016 se pot obţine de pe site-ul www.anofm.ro sau la sediul AJOFM Vaslui, str. Spiru Haret, nr. 5, la Compartimentul de Economie Socială. (D.R.)







