În această dimineață, Lucian Braniște, primarul municipiului Vaslui, a semnat autorizația de construire pentru reabilitarea Palatului Copiilor (Casa Mavrocordat), o clădire care, de mai bine de 15 ani, se dărâmă încet, dar sigur.
”Acum niște ani, o echipă a Inspectoratului în Construcții a verificat imobilul și a ajuns la concluzii alarmante. La această dată, dacă nu se va acționa urgent, clădirea, de o frumusețe aparte, se va prăbuși. A durat ceva până am ajuns în acest punct deoarece a trebuit să ducem mai multe bătălii admnistrative legate de acea proprietate. Am răzbit! Prin acest proiect, administrația locală continuă investițiile în infrastructura educațională, urmărind crearea unor condiții moderne, eficiente energetic și sigure pentru elevii și cadrele didactice din oraș”, a declarat edilul-șef al Vasluiului.
Palatul Copiilor – Casa Mavrocordat este situat pe principalul bulevard al orașului, Ștefan cel Mare, care străbate Vasluiul de la sud la nord. Este alcătuit dintr-un corp central și două aripi laterale de înălțime mai mică. Planul, compoziția fațadelor, mai ales a celei principale și a celei posterioare, se înscriu în stilul eclectic al sfârșitului secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Clădirea, a cărei construcție a fost terminată 1892, a îndeplinit rolul de locuință (palat boieresc). (D.R.)






