Marți, 7 aprilie, Biroul Județean de Poliție Transporturi Vaslui, din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean și Biroul pentru Imigrări al Județului Vaslui au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona gărilor și pentru prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Au fost vizate opt treceri la nivel cu calea ferată și 4 trenuri, fiind verificate 55 de vehicule și legitimate 65 de persoane. Ca urmare a activităților derulate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.200 de lei, dintre care 13 la regimul rutier (OUG nr. 195 din 2002) și o abatere prevăzută de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim taxi și în regim de închiriere.
Totodată, a fost depistată o persoană urmărită național, au fost reținute două certificate de înmatriculare, un permis de conducere și un set de plăcuțe de înmatriculare. (D.R.)







