De ieri, ajutorul de deces a fost majorat, ajungând la 9.192 de lei pentru persoanele asigurate sau pensionate în sistemul public și la 4.596 de lei pentru decesul unui membru de familie al acestora.
Noile valori sunt stabilite prin Legea nr. 44/2026 și sunt mai mari cu 572 de lei față de nivelul anterior. Sumele se acordă la cerere și sunt plătite în cel mult trei zile lucrătoare de la depunerea documentelor necesare.
Pentru a beneficia de acest sprijin, solicitantul trebuie să depună dosarul la casa teritorială de pensii, incluzând certificatul de deces, actul de identitate și documente care dovedesc cheltuielile de înmormântare. Ajutorul nu se acordă automat, iar cererea poate fi depusă în termen de până la trei ani de la data decesului. (D.R.)







