După creșterile spectaculoase de prețuri din ultima lună, Consiliul Concurenței a fost împins de la spate de guvern și a demarat chipurile o analiză a pieței, angajându-se că va evalua tot lanțul, de la producție până la raft. Iată însă ce spun o serie de reprezentanți ai mediului de afaceri din județul Vaslui: “Excesul de cerere se duce în importuri, deci crește deficitul comercial, ceea ce generează inflație. Întrucât mare parte din alimente sunt importate, iar leul scade față de euro, se ajunge la creșterea prețurilor. Este o lege simplă a economiei”.
În traducere, pisica moartă este în curtea Guvernului Bolojan. Oricum, până se lămurește Consiliul Concurenței dacă scumpirile sunt un plan necurat pus la cale de vânzători sau un fenomen natural al pieței libere, cei cărora nu le-a crescut venitul lunar se uită cu jale la rafturi, iar cei cărora le-au crescut lefurile și pensiile, în unele cazuri uimitor de mult, vor continua să susțină cererea de produse de pe piață. Evident, cererea lor va ține sus și prețurile. Până la urmă, de unde a crescut economia, nu din consum?
Fermierii constată și ei că, deși își vând producția la aceleași prețuri ca anul trecut, produsele ajung la consumator cu mult mai scumpe! “Cei care se ocupă de creșterea porcilor spun că ei livrează la prețurile de acum câteva luni. În magazine însă, am văzut că prețul la carne a crescut. În mod normal, dacă la livrare prețul la carne s-a menținut, nu avea de ce să crească prețul final. Probabil că este o influență determinată de apropierea sărbătorilor de iarnă. Alt motiv nu vedem”, declară vasluienii.
„Prețurile sunt mai mari comparativ cu anul trecut din cauza majorării costurilor de producție: s-a scumpit materia primă, la fel și utilitățile. De la 1 ianuarie 2026 probabil că iar vor crește; toate acestea ne afectează, dar ne adaptăm, ce putem să facem?”, a declarat un comerciant.
Marea cauză a scumpirilor este însă creșterea deficitului bugetar, dublată de “teroarea” fiscală promovată de guvern. Toată suflarea economică a fost pusă pe jar de creșterile de impozite și taxe care au intrat în a doua jumătate a anului. Sunt schimbări se pare majore, așa că toată lumea întreabă pe toată lumea cum să se pregătească pentru 2026.
“Nu degeaba au apărut sintagmele «bâlbâială fiscală» și «țopăială fiscală» în legătură cu măsurile luate în ultimele luni. La nivel european, media modificărilor anuale la Codul Fiscal – și încă în privința unor aspecte tehnice, în niciun caz fundamentale – este de 50. În România, am avut peste 100 de modificări. De asemenea, în UE, timpul mediu de dezbatere cu partenerii sociali pentru implementarea măsurilor de modificare a legislației cu incidență asupra mediului economic este de trei ani. În România, s-a atins un record uluitor de zero zile!”, afirmă întreprinzătorii privați.
Marea problemă este că în România cresc, de cinci ani, toate prețurile. Benzina a crescut de la puțin peste 5 lei la începutul anului 2020 la 7,75 lei litrul în decembrie 2025. Prețul energiei s-a dublat din ianuarie 2020 până în decembrie 2025. În acest an a crescut TVA-ul, au crescut accizele, cresc în continuare taxele și impozitele. Toate acestea și nu numai au dus la majorarea până la cer a prețurilor la alimente și afectează grav viața de zi cu zi a oricărui cetățean. (D.R.)







