Adunarea Generală Națională a Colegiului Medicilor din România (CMR) a adoptat un nou Cod de Deontologie Medicală. Este un document fundamental pentru exercitarea profesiei și se va aplica de la 1 ianuarie 2026. Prevederile vor fi obligatorii pentru toți membrii colegiului, precum și pentru cei care au dreptul de a presta, temporar sau ocazional, servicii medicale pe teritoriul României. Noul cod a fost actualizat și adaptat în concordanță cu standardele europene, prevederile legislative actuale și evoluția medicinei.
”Prin acest demers, Colegiul Medicilor din România actualizează cadrul etic și profesional al exercitării profesiei de medic, în concordanță cu realitățile actuale și transformările majore din sănătate, dar și pentru a răspunde provocărilor generate de digitalizare, comunicarea și publicitatea medicală, folosirea inteligenței artificiale în actul medical, precum și pentru a combate dezinformarea în medicină și a întări principiile medicinei bazate pe dovezi științifice”, informează Colegiul.
De asemenea, noul cod aduce o nouă perspectivă asupra comportamentului profesional și etic al medicului, precum și principii pentru combaterea dezinformării medicale. Astfel, constituie fapte nedeontologice folosirea autorității profesionale a medicului pentru a acredita informații neverificate, pseudoștiințifice ori contrare cunoștințelor medicale actuale, nefundamentate pe dovezi științifice sau pe adevăr științific verificabil, cu potențial de a afecta sănătatea publică.
Sunt readuse în atenția medicilor și prevederi în legătură cu medicina la sfârșitul vieții: ”Medicul, în limitele competențelor sale, are datoria de a asigura îngrijiri terminale și paliative fără discriminare pe criterii de vârstă, de diagnostic și prognostic infaust, în conformitate cu prevederile Ghidului Consiliului European privind îngrijirile la sfârșitul vieții și legislația în vigoare”.
Codul prevede reguli clare privind comunicarea publică și publicitatea medicală. Astfel, informațiile transmise în spațiul public trebuie să fie corecte, verificabile și neutre, eliminând promisiunile, comparațiile sau orice formă de publicitate care ar putea afecta demnitatea profesiei. În același timp, sunt clarificate canalele de comunicare acceptate și se stabilesc norme de responsabilitate pentru utilizarea rețelelor sociale, astfel încât imaginea profesiei medicale să fie protejată, iar publicul să primească informații corecte și bazate pe dovezi științifice.
”Prin noul cod, se consolidează principiile fundamentale ale profesiei medicale: prioritatea interesului pacientului, respectul pentru demnitatea umană, nediscriminarea, independența profesională și protejarea secretului medical în era digitalizării. Relația medic-pacient este exclusiv profesională și are la bază competența medicului și respectarea de către pacient a recomandărilor medicale în urma consimțământului informat. Totodată, medicul curant are datoria de a respecta dreptul pacientului la o a doua opinie medicală”, arată CMR.
Un alt punct important vizează stabilirea regulilor de comportament în activitatea medicală. Codul interzice denigrarea colegilor, promovând în schimb respectul reciproc, colaborarea și sprijinul între medici. De asemenea, se prevede că în orice situație litigioasă ori divergență în activitatea profesională cu un alt membru al Colegiului, înaintea oricărui demers public, este obligatorie procedura de conciliere din cadrul comisiilor de litigii organizate la colegiile medicilor teritoriale.
Un alt element de modernizare îl reprezintă reglementarea clară a practicii medicale la distanță, prin telemedicină, și definirea modului etic în care aceasta poate fi utilizată, cu respectarea confidențialității și a consimțământului informat. De asemenea, Codul stabilește limitele și rolul inteligenței artificiale în actul medical, precizând că aceasta poate fi utilizată doar ca instrument auxiliar, fără a substitui raționamentul clinic al medicului. (D.R.)







