Reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Vaslui au transmis câteva recomandări pentru perioada mini-vacanţei de 1 Mai, şi anume, în primul rând, să refuzăm produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea şi care nu au înscrisă pe etichetă data limită de consum. Totodată, pentru a ne bucura pe deplin de această sărbătoare, e bine să ţinem cont de următoarele sfaturi:
– Nu cumpăraţi produse din carne tocată din locuri neautorizate întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bon de casă.
– La cumpărarea berii, verificaţi starea ambalajelor (integritate, etanşeitate), limpiditatea lichidului şi data durabilităţii minimale.
Cei care vor petrece de 1 Mai în zone de agrement e bine să fie atenţi la câteva aspecte:
– existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele;
– integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;
– etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, termenul de valabilitate etc.
– înainte de achiziţionarea alimentelor din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate este realizată cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.
– verificaţi concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă. Solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea unui produs. (D.R.)







