Cadre ale Inspectoratului de Poliției Județean și Inspectoratului de Jandarmi JudețeanVaslui au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă în noaptea de 22/23 februarie, în zona municipiului Bârlad. 45 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale, precum și jandarmi au legitimat peste 140 de persoane, au oprit pentru control în trafic 115 autovehicule, au verificat 10 societăți comerciale și 14 agenți de pază.
De asemenea, au fost efectuate testări alcoolscopice și pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, fiind reținute 3 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.
În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 27.500 de lei. Dintre acestea, 56 au fost pentru abateri la regimul rutier (OUG nr. 195 din 2002), 3 pentru încălcarea prevederilor legii nr. 333 din 2003, actualizată, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, și 2 pentru abateri prevăzute de alte acte normative. (D.R.)