Zeci de meșteri populari au fost prezenți la cea de-a XXI-a ediție a târgului care a avut loc la sfârșitul săptămânii, în Parcul Copou din municipiul Vaslui. Manifestarea a cuprins expoziții cu vânzare, recitaluri folclorice șamd. Organizatori au fost, ca de fiecare dată, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Primăria municipiului Vaslui.
Din fericire, vremea a fost de partea expozanților și a publicului. Startul festivalului a fost dat vineri, de la ora 18:00, de Ansamblul folcloric “Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” Neamț. Sâmbătă, Fanfara de la Valea Mare a urcat pe scena din Parcul Copou, iar duminică la prânz, atmosfera de târg a fost întreținută de Grupul “Ștefan Vodă” din Republica Moldova, “Cimpoerii” din Perieni și Fanfara ”Rotaria”.
Oferta a fost, așa cum era de așteptat, extrem de diversificată, ca, de exemplu, oalele de sarmale în diverse dimensiuni și volume, unele chiar cu instrucțiuni de folosire („Se unge oala/cratița o singură dată cu untură de porc sau ulei. Se umple cu apă călduță și se lasă o zi, după care se poate folosi. Oalele/cratițele de sarmale se pot folosi în cuptor sau pe aragaz așezându-se pe o plită sau o tablă sau o țiglă)”.
Am realizat aici că din ceramică sau lemn poți face orice care să arate bine și chiar tradițional: farfurii, străchini, boluri, carafe, căni, cești, glastre, solnițe, ploști, recipiente pentru zahăr, sare sau condimente. Unele obiecte „dădeau” spre artizanatul mai modern(ist) – statuete, vaze ornamentale gigantice sau, dimpotrivă, te duceau în lumea istoriei străvechi. Nu au lipsit păsărelele cântătoare (deliciul copiilor de orice vârstă) care „sunau” atunci când puneai apă în ele și suflai. (D.R.)