Județul Vaslui are investiții străine directe (ISD) în valoare de numai 0,036 miliarde de euro, arată o analiză publicată de echipa de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor. Absolut toate celelalte județe din regiune – Galați (0,744 miliarde de euro – Combinatul siderurgic să trăiască!), Iași (0,543 miliarde de euro), Suceava (0,435 miliarde de euro), Bacău (0,329 miliarde de euro), Neamț (0,225 miliarde de euro), Vrancea (0,114 miliarde de euro) și Botoșani (0,080 miliarde de euro) – stau mai bine decât noi. De altfel, Vasluiul este pe antepenultimul loc la nivel național, doar Gorjul (0,007 miliarde de euro) și Mehedințiul (0,016 miliarde de euro), fiind mai modeste.
Vasluiul stă foarte prost și la capitolul ponderea salariaților din sistemul privat – numai 66% – clasându-ne astfel pe ultimul loc la nivel național!
Analiza, care se bazează pe datele Institutului Național de Statistică și ale Băncii Naționale, arată că Bucureștiul și județul Ilfov concentrează peste 60% din totalul investițiilor străine venite în România, iar celelalte 40 de județe împart mai puțin de 40%. Distribuția acestor investiții la nivel regional și județean este, așadar, inegală.
Municipiul București conduce detașat la capitolul soldului ISD (54 de miliarde de euro), urmat, cu un decalaj semnificativ, de Ilfov (6,6 miliarde), Timiș (4,8 miliarde), Prahova (3 miliarde), Brașov (2,6 miliarde), Cluj (2,3 miliarde) și Constanța (2,0 miliarde).
Concluziile economiștilor de la FSEGA
Soldul ISD are o distribuție foarte inegală la nivel regional și județean, de la 54 de miliarde euro în București și 6,6 miliarde în Ilfov, până la 0,007 miliarde în Gorj.
ISD contribuie la crearea de noi locuri de muncă în sectorul privat, județele cu sold ISD ridicat având o pondere mai ridicată a salariaților în sectorul privat.
Relația ISD cu salariul mediu net este mai puțin evidentă la nivel județean, date fiind salariile relativ mai ridicate în sectorul public. (D.R.)