Consiliul de Coordonare al Federaţiei “Solidaritatea Sanitară”, întrunit în perioada 22-25 iunie 2023, a decis continuarea protestelor pentru susţinerea revendicărilor şi actualizarea calendarului acţiunilor de protest, greva generală fiind stabilită în 27 iulie, potrivit unui comunicat: “Acţiunile de protest aflate în desfăşurare vor fi continuate şi accentuate. Federaţia are în plină desfăşurare protestul numit Demisia din contractele de gărzi suplimentare, la care au aderat până în acest moment 1.128 de medici”.
Conform sursei citate, această acţiune îşi arată deja primele rezultate, mai multe spitale mari anunţând că nu vor putea acoperi gărzile din cauza acestei forme de protest.
Calendarul acțiunilor revendicative continuă pe 29 iunie, cu lansarea unui ”protest inovativ şi transmiterea solicitărilor de încheiere a Acordului şi Procedurii pentru grevă”, iar pe 6 iulie va avea loc pichetarea unităţilor sanitare din ţară. Pe iulie va fi organizat un nou miting naţional al angajaţilor din Sănătate în Piaţa Victoriei, în 19 iulie va avea loc greva de avertisment, iar pe 27 iulie – greva generală.
În cadrul procedurii de declanşare a grevei, Consiliul de Coordonare al Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ a constatat că nu toţi angajaţii care au semnat pentru grevă au făcut acest lucru utilizând formularele organizaţiei, această situaţie riscând să ridice suspiciuni. În consecinţă, s-a decis reprogramarea perioadei de declanşare a grevei naţionale, cu respectarea termenelor legale.
Acţiunile de protest aflate în curs de desfăşurare şi cele care urmează să fie declanşate au ca scop determinarea guvernanţilor să onoreze solicitările şi aşteptările angajaţilor din sectorul public de sănătate, în forma exprimată în Decalogul revendicărilor Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’. (D.R.)