Doar 14.379 de turiști au vizitat județul nostru în primele patru luni ale acestui an. La capitolul turiști străini aproape că nu existăm.
În prima treime a anului curent, numărul sosirilor în structurile de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) din județul Vaslui a fost de numai 14.379 – locul 34 din 42 la nivel național (41 de județe și capitala), în timp ce înnoptările au ajuns la 19.801, arată datele Institutului Naţional de Statistică (I.N.S.).
Comparativ, în București au fost 539.700 de turiști (primul loc în top), iar în Braşov – 430.700 (locul al II-lea).
Conform I.N.S., la finele lunii aprilie, sosirile raportate de unităţile de cazare vasluiene au însumat 13.999 de turişti români – cu 19.243 de înnoptări, iar 380 au fost vizitatori din străinătate – cu 558 de înnoptări. În ceea ce privește numărul turiștilor străini, județul nostru se clasează pe locul 41 la nivel național.
În primele patru luni ale anului în curs, durata medie a şederii în unităţile de cazare din Vaslui a fost de 1,4 zile la turiştii români şi de 1,5 zile pentru turiştii străini. (D.R.)