
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoutilitarei în cauză, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că aceasta este radiată din circulaţie de autorităţile din Germania începând cu data de 23.02.2021.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat , la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.