În anul 2024, la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Vaslui s-au înregistrat 2.813 solicitări (98% dintre acestea au fost soluționate prin parcurgerea etapelor procedurale și emiterea actelor de reglementare prevăzute de lege) pentru reglementarea, din punct de vedere al protecției mediului, a planurilor, proiectelor și activităților economice:
– 27 de acte au vizat planuri/programe (PUZ-uri, PUG-uri, amenajarea teritoriului, strategii diverse), din care 4 avize de mediu (cu procedură completă) și 23 de decizii ale etapei de încadrare;
– 1.159 de acte pentru proiecte de investiții (construcții rezidențiale/industriale, înființare/extindere rețele de utilități, infrastructură de transport, parcuri eoliene, parcuri fotovoltaive, proiecte de împăduriri etc.), din care două acorduri de mediu (cu procedură completă), 226 de decizii ale etapei de încadrare și 931 clasări;
– 1.627 de acte pentru activități economice ce necesită autorizații de mediu conform legii, din care 75 de autorizații de mediu, o autorizație integrată de mediu, 34 de revizuiri, 23 de transferuri și 747 de vize anuale pentru care au fost verificate amplasamentele și au fost emise autorizaţiile de mediu sau autorizaţiile integrate de mediu.
2% din solicitările primite se află în diferite etape procedurale de reglementare, fiind înregistrate și 35 de respingeri.
Dintre planurile care au făcut obiectul reglementării de mediu anul trecut pot fi menționate:
– “Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Vaslui pentru perioada 2021-2027”, varianta revizuită și actualizată;
– “Strategia de Dezvoltare Teritorială a Municipiului Huși pentru perioada 2023-2030”;
– “Strategia Integrată de Dezvoltare a Municipiului Bârlad pentru perioada 2021-2027”, revizia 3;
– Planurile Urbanistice Generale ale municipiului Vaslui, municipiului Bârlad și comunelor Lunca Banului și Tăcuta.
Dintre proiectele publice și private reglementate amintim:
– AQUAVAS SA Vaslui, “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui”;
– UAT MUNICIPIUL VASLUI, proiectul “ Modernizare străzi: Feroviari, Podurilor, Gării și Podul Înalt (tronson 4, 5 și 6)”;
– UAT MUNICIPIUL VASLUI, proiectul “Modernizare strada Călugăreni și străzi adiacente”;
– UAT MUNICIPIUL VASLUI, proiectul “Extindere rețele de apă și canalizare menajeră – zonele Moara Grecilor, Viișoara, Rediu și cartier Filaturii – tronson strada Ștefan cel Mare”;
– UAT MUNICIPIUL VASLUI, proiectul “Extindere rețele de apă și canalizare menajeră – zonele Moara Grecilor, Viișoara, Rediu și cartier Filaturii – tronson strada Ștefan cel Mare”;
– CNAIR SA, prin SC NV CONSTRUCT SRL, proiectul “Pod pe DN 24B km 42+092 peste râul Prut, Albița-Leușeni, județul Vaslui”;
– CNAIR SA – DRDP Iași, prin SC RUTIER CONEX SRL, proiectul “Amenajare acces din DN24A pentru asigurarea legăturii rutiere la zona de trecere a frontierei între localitățile Bumbăta-Leova”;
– Municipiul Bârlad, proiectul “Reabilitare Grădina Publică etapa II”, propus a fi amplasat în municipiul Bârlad, str. Republicii, nr. 281, NC 73486, județul Vaslui;
– 62 de proiecte avizate pentru împădurirea unor terenuri;
– HELIOS & WIND ENERGY SRL, proiectul “Amplasare capacități de producere energie electrică eoliană, zona Negrești” din intravilanul și extravilanul orașului Negrești, extravilanul comunei Oșești, comunei Rebricea, comunei Ștefan cel Mare, comunei Vulturești;
– OMNIENERGY PRODUCTION SRL, proiect “Parc eolian Hoceni – Dimitrie Cantemir”;
– 42 de proiecte avizate pentru construirea de centrale electrice fotovoltaice;
– Spitalul de Psihiatrie Murgeni, proiectul “Construire corp clădire – Vestiar Personal și corp clădire – Pavilion Ergoterapie”;
– Municipiul Bârlad, proiectul “Construire corp clădire pentru secțiile de boli infecțioase pneumologie și psihiatrie din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Elena Beldiman”;
– Orașul Negrești, proiectul “Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Spital Orășenesc Negrești, strada Decebal, nr. 5”.
”Subliniez faptul că toate actele de reglementare de mediu, conform prevederilor legale în vigoare, trebuie obținute înainte de aprobarea planurilor/programelor, de emiterea autorizației de construire sau înainte de desfășurarea unei activități. Prin măsurile și condițiile incluse în acestea și obligatoriu a fi respectate de către titulari, ne asigurăm de faptul că planurile/proiectele/activitățile supuse reglementării sunt în concordanță cu obiectivele de mediu, cu legislația specifică și că se asigură un grad eficient de protecție a factorilor de mediu. APM Vaslui acționează pentru garantarea unui mediu curat și sănătos, care să asigure protejarea naturii, calitatea vieții, în corelare cu o dezvoltare economică verde și competitivă, cu emisii reduse de dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile”, a declarat Mihaela Budianu, director executiv al APM Vaslui. (D.R.)