În perioada 27-28 septembrie, polițiștii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au desfășurat activități în municipiul Bârlad și în comunele arondate, pentru prevenirea, descoperirea și combaterea infracțiunilor din domeniul evaziunii fiscale, pe linia combaterii faptelor ilicite de comerț și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului. A fost constatată săvârșirea unei infracțiuni, au fost verificați 68 de agenți economici, legitimate 90 de persoane, depistate și confiscate bunuri în valoare de peste 2.200 de lei și confiscați peste 3.800 de lei.
De asemenea, au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 139.000 de lei, dintre care 23 pentru încălcări ale OUG nr. 28/1999, 19 pentru încălcări ale OG 99/2000, 7 pentru încălcări ale Legii 349/2002 și 4 pentru încălcări ale Legii nr. 8/1996. (D.R.)